Cele 23.000 de cărţi ale Secţiei pentru copii de la Biblioteca Municipală “Petru Maior” din Reghin şi-au găsit un alt adăpost. Din data de 27 noiembrie 2012, copiii pot împrumuta cartea preferată la noul sediu, aflat în incinta clădirii Casei de Cultură a Tineretului “George Enescu” de pe strada Republicii.
Preferinţe în funcţie de vârstă
Biblioteca s-a mutat, cu ajutorul activităţii de voluntariat realizate de una dintre clasele a VII-a, de la Gimnaziul “Augustin Maior”, sub îndrumarea profesoarei Paula Făgărăşan. Procesul de mutare a durat trei săptămâni de muncă intensă. Copiii calcă destul de des pragul instituţiei, de cele mai multe ori, ştiind exact ce caută. “Copiii caută cărţi viu colorate cu poveşti, fetele preferă prinţese, băieţii eroi sau animale. Pe măsură ce cresc, preferinţele se schimbă şi copiii preferă cărţile de groază, povestirile cu vampiri, fantome, vrăjitoare dar împrumută şi enciclopedii pe diferite domenii: istorie, geografie, ştiinţe”, a declarat Carmen Lihăţ, bibliotecar.
Cei mici iubesc lectura
Bibliografia obligatorie este un punct important în ceea ce priveşte activitatea de împrumut, mulţi dintre elevi vin să ceară cărţi pentru acest lucru, pentru realizarea fişelor de lectură sau a referatelor. “Cei mai entuziasmaţi de lectură sunt cei mici. Printre cititori nu se numără însă, doar aceştia; adolescenţii şi chiar adulţii, se bucură de oferta bibliotecii, deoarece există cărţi şi pentru alte vârste”, a adăugat Carmen Lihăţ.
Lansare de carte: “O poveste din borcan”
În data de 25 aprilie, biblioteca este gazda unui alt eveniment mult aşteptat. Maria Dorina Paşca, doctor în psihologie, reputat scriitor pentru copii, lansează o carte adresată chiar celor mici, “O poveste din borcan”. “Este o carte în forma unui borcan, jumătate poveste, jumătate carte de colorat, şi are un conţinut educaţional, cu informaţi