Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputat PSD despre revizuirea Constituţiei: Scăderea vârstei de vot de la 18 la 16 ani, de bun augur

Publicat in Mediafax, luni 22 aprilie 2013 ·

Deputatul PSD de Sibiu Gheorghe Frăticiu a declarat, luni, la o dezbatere, că "ar fi de bun augur scăderea vârstei de vot de la 18 la 16 ani", afirmând că "tinerii sunt mult mai implicaţi în viaţa politică" decât adulţii şi că, de multe ori, părinţii votează cum le spun copiii, şi nu invers.

Forumul Constituţional a organizat, luni, la Sibiu, o dezbatere publică referitoare la revizuirea Constituţiei, la eveniment participând mai mulţi primari din judeţ, aleşi locali din municipiul Sibiu, dar şi parlamentari de Sibiu şi simpli cetăţeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La dezbatere, deputatul Gheorghe Frăticiu a afirmat că "ar fi de bun augur" să se ia în calcul, la revizuirea Constituţiei, scăderea vârstei pentru participarea la vot de la 18 la 16 ani, ceea ce se întâmplă şi în alte state ale Uniunii Europene.

"Ar fi de bun augur scăderea vârstei de vot de la 18 la 16 ani. Nu ştiu dacă este bine sau dacă este rău, dacă la 16 ani copiii sunt destul de maturi ca să ia o astfel de decizie. Dar, ceea ce eu am observat în ultima perioadă este că dacă înainte, prin anii 1990 până prin 2000, copiii votau ceea ce le spuneau părinţii, cred că acum părinţii votează cum le spun copiii, ceea ce înseamnă că tinerii sunt mult mai implicaţi în viaţa politică şi eu cred că merită analizată această scădere a pragului de vârstă care este prevăzută şi în alte ţări", a spus deputatul Gheorghe Frăticiu.

În plus, acesta a apreciat că "nu trebuie modificată forma de guvernământ, chiar dacă există destule voci pentru monarhie”, atunci când a fost luat în discuţie şi acest aspect.

Participanţii la dezbatere au discutat şi despre oportunitatea scăderii pragului de validare a referendumului, aspect cu care deputatul PDL Daniela Câmpean nu s-a arătat de acord.

"Nu este necesar să scădem pragul la referendum. În 2009 s-a văzut că dacă românii sunt inte

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Ministrul Mediului, despre viitura de pe Dunăre așteptată în România: Debitul va fi „gestionat cu uşurinţă”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că debitul aşteptat pe fluviul Dunărea la finalul acestei luni, pe sectorul românesc, nu este unul care să pună probleme și că va fi „gestionat cu ușurință”. Pe ce se bazează Mircea Fechet când spune că deb

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°