Într-o Românie, când mai veselă, când mai tristă, precum cea din anul de graţie 2013 (chiar dacă de vreo trei luni şi ceva se hrăneşte cu iluzia normalizării dată de faimosul pact nocturn de coabitare instituţională), ruptă pe din două, fatalmente şi ceea ce se cheamă a fi a patra „putere” e tot aşa, partajată în două tabere care se înfruntă în simpatii şi idiosincrazii politico-doctrinare. Cum apare la orizont subiectul de primă pagină, salahorii condeiului sar iute în tranşeele postate faţă-n faţă, pe linia frontului moral-ideologic şi civic şi combat cu tărie, în solda unui sau altuia din potentaţii zilei. După o lună şi mai bine de aşteptare, iată că jurnalismul de la Gurile Dunării are iarăşi o pradă, un... trofeu de devorat, de disecat: Adrian Năstase. O anumită parte a presei (nu mai spun care anume), de cum l-a văzut, serile trecute, invitat de Mihai Gâdea la „Sinteza Zilei”, s-a scandalizat profund că fostul puşcăriaş mai are neobrăzarea să scoată capul în lume. Nu-i iartă nimic, nici tupeul, nici dispreţul de pe vremea când guverna ţara, nici lăcomia, setea de putere şi de înavuţire, nesăbuinţa de a intra în competiţie cu „idolul” Băsescu în campania pentru prezidenţialele din 2004, nici faptul că a scăpat cu viaţă din tentativa de suicid, nici acela că şi-a folosit răstimpul din penitenciar pentru a mai scrie cărţi, în vreme ce providenţialul din dealul Cotrocenilor, ocupat până peste cap cu ocârmuirea naţională n-are, sărmanul, o clipă de tihnă intelectuală să aştearnă pe hârtie, acolo, o idee, o apoftegmă, ceva operă politică scrisă pentru viitorime.

De la actualul prezident ne-au rămas (şi probabil că doar cu atât o să ne alegem de pe urma... înţelepciunii sale şi a spiritului său inconfundabil) numai nişte ziceri... memorabile, precum „Iarna nu-i ca vara”, „Petre, eşti mare!”, „Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!”, „Marea Neagră, lac ruse