Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Președintele Traian Băsescu, creștere semnificativă în sondaje. Ce părere aveți? | DEZBATEREA ZILEI

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 aprilie 2013 ·

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de CSCI la comanda România Tv președintele Traian Băsescu a înregistrat o creștere spectaculoasă în sondaje. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Astfel, încrederea în șeful statului s-a dublat în decurs de câteva luni, ajungând de la 13% la 25%. CITIȚI ȘI: Sondaj CSCI: Crin Antonescu, în cădere liberă, Traian Băsescu recuperează

La finalul lunii martie, potrivit unui alt sondaj realizat tot de CSCI, Traian Băsescu beneficia de o rată de încredere de 19%, situându-se pe locul patru în topul încrederii în politicieni. Potrivit acelor date, Sorin Oprescu avea o cotă de încredere de 52%. Pe poziţia secundă se afla prim-ministrul Victor Ponta, la numai un procent în spatele lui Oprescu. Preşedintele Senatului şi liderul PNL Crin Antonescu ocupa locul III având un capital de încredere de 38%. Citiţi și: Povestea tânărului care a aflat întâmplător că este bolnav de SIDA. A ajuns să doarmă în pădure

Sondajul a fost realizat în perioada 19-20 aprilie, pe un eșantion de 1050 de persoane, cu o marjă de eroare de +/-3%.

CELE MAI POPULARE ARTICOLE DIN EVZ.RO:ȚARA ORORILOR: Cercetătoare americană VIOLATĂ DE UN GRUP de bărbați. Soțul ei, dezbrăcat și legat de un copac

O vedetă foarte cunoscută își acuză propria mamă: “Îmi punea droguri peste friptură inainte de a pleca la şcoală”. VideoMilioane de oameni o au. Boala SEXUALĂ aparent banală, care a devenit DE NETRATAT și riscă să ajungă bombă cu efect întârziat

O FOTOGRAFIE imposibilă a înnebunit lumea. Ridicările auto iau dricul în mojlocul unei înmormântări. Sicriul rămâne în stradă. Imaginea e viral pe rețele sociale

Citiţi și: VIDEO amuzant. Ochelarii Google Glass folosiți la ”agățat”. Cum decurge o întâlnire și surpriza de la final

TOP RECOMANDĂRILE EDITORILOR:

Reîntoarcerea la poporul PSD. Năstase a acaparat Congresul lui

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 47 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 28 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°