Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesor de la UBB acuzat de o fostă doctorandă că i-ar fi plagiat în întregime lucrarea

Publicat in Gandul, luni 22 aprilie 2013 · ·

Un profesor universitar de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai" (UBB) este acuzat de o fostă doctorandă că i-ar fi plagiat în întregime lucrarea de doctorat pe care acesta a coordonat-o şi ar fi publicat o carte, alături de alţii.

Valeria Gîdiu, fost doctorand la UBB, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că a depus o plângere la Rectoratul UBB, în atenţia Comisiei de Etică a universităţii, dar şi la Decanatul FSEGA şi că cere retragerea cărţii plagiate de pe piaţă.

"Sunt revoltată de această situaţie de plagiat. Eu am susţinut în ianuarie 2012 teza de doctorat cu titlul «Academia de înalte studii comerciale şi industriale Cluj - Braşov 1920 - 1950», coordonator ştiinţific fiind profesorul universitar Gheorghe Popescu, de la FSEGA. Ulterior, în acelaşi an, am publicat teza în două volume la Editura Grinta, acreditată la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS). Cu ocazia Târgului de Carte Gaudeamus am descoperit, sâmbătă, la standul Universităţii Creştine «Dimitrie Cantemir», o carte cu acelaşi titlu, dar semnată de Gheorghe Popescu şi alţi trei autori, apărută în anul 2013. Am făcut o comparaţie între cele două cărţi şi am fost neplăcut surprinsă să constat că textul din volumul meu coincide în totalitate, inclusiv ca referinţă bibliografică, cu textul din cartea cumpărată. E incredibil. Nu m-a consultat şi nici nu m-a anunţat nimeni dintre autorii cărţii cu privire la publicarea acesteia. Numele meu nu apare pe lista autorilor, ci doar în «Cuvântul Înainte», undeva la pagina 8, unde se face referire la teza mea de doctorat. Eu sunt, aşadar, o referinţă bibliografică. Am depus o plângere la Rectoratul UBB, în atenţia Comisiei de Etică a universităţii, dar şi la Decanatul FSEGA", a spus Gîdiu.

Potrivit acesteia, la elaborarea teze

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 22 minute
„Vom susţine direcţia pro-europeană a României şi politicile de centru-dreapta. În acest sens, am luat o decizie astăzi, ca pentru alegerile prezidenţiale, pentru turul al doilea, în situaţia celor doi competitori, Partidul Naţional Liberal să susţi

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum o ora
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

Elon Musk cere înlocuirea avioanelor de luptă cu drone: „F-35 a devenit prea complex şi costisitor”

HotNews acum o ora
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va monitoriza eficienţa cheltuielilor guvernamentale, a criticat luni continuarea construcţiei avioanelor de luptă, inclusiv F-35, el

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 7 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Protest al studenților, în fața Teatrului Național. Aproape 200 de studenți scandează: :Călin Georgescu, noul Antonescu!” / “Ne-am săturat, de aia nu plecăm, lupta antifascistă noi o câștigăm”

G4Media acum o ora
Aproape 200 de studenți protestează în fața Teatrului Național din București, după ce în primul tur al alegerilor prezidențiale primul loc a fost câștigat de Călin Georgescu, candidat pro-rus cu mesaje neolegionare, scrie edupedu.ro. Poziția sa surp

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 7 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°