Românii au încredere în Biserică şi vor religie în şcoli. Potrivit uniu sondaj realizat de Inscop Research, românii din România au încredere în Biserică şi peste 48% declară că participă cel puţin o dată pe lună la serviciul religios, în timp ce peste 86% sunt de acord cu predarea religiei în şcoli.
Cea mai mare parte dintre ei consideră că, în cadrul orelor de religie, ar trebui să se studieze creştin-ortodoxismul, reiese dintr-un sondaj realizat de Inscop Research la comanda cotidianului Adevărul. Studiul, dat luni publicităţii, relevă că 69,1% din respondenţi au multă sau foarte multă încredere în Biserică, în timp ce 30,9% au puţină sau foarte puţină încredere în această instituţie, transmite Agerpres.
De asemenea, 22,5% dintre respondenţi au declarat că participă la serviciul religios în fiecare săptămână, 26% o dată pe lună, iar 17,6% o dată la trei-patru luni. 18,5% dintre români merg la biserică doar la marile sărbători, 9,4% doar la anumite evenimente, în timp ce 4,2% nu merg deloc. 1,9% nu au ştiut sau nu au răspuns la această întrebare.
În ceea ce priveşte predarea religiei în şcoli, 86,7% dintre români sunt de acord şi doar 10,1% se declară împotrivă.
Din totalul persoanelor care sunt de acord cu predarea religiei în şcoli, 85,4% cred că religia ar trebui predată la ciclul primar, 58,4% sunt de acord să se predea la gimnaziu şi doar 28,4% cred că ar trebui predată la liceu.
Chestionaţi cu privire la curricula care ar trebui predată în cadrul orei de religie, 55,7% dintre cei care sunt de acord cu predarea religiei în şcoli cred că ar trebui studiată confesiunea ortodoxă a religiei creştine, 42,9% consideră că ar trebui să se vorbească despre toate religiile, 21,9% cred că ar trebui studiată istoria religiilor, în timp ce 1,3% declară că ar trebui predat altceva. “În condiţiile în care majoritatea populaţiei este de religie cr