Din ce în ce mai multe voci le unor politicieni importanţi – deocamdată doar off the record – spun la unison: n-o să schimbăm Constituţia, nu e timp, e prea complicat, oamenii şi-au pierdut interesul etc. Oficial, toată lumea vorbeşte despre necesitatea stringentă a schimbării. E aşa mare nevoie de schimbare?
Unul dintre cele mai false argumente, acceptat de presă cu zîmbetul speranţei pe buze: cu regiuni atragem mai multe fonduri. Nu este adevărat. Cine îi împiedică, prin voinţă politică, să stabilească 6-7 proiecte mari regionale fără să ne legăm la cap cu guvernatori şi alte abureli administrative? Faptul că minciuna asta ţine ne arată cît de bine împlîntat e un alt raţionament fals: că avem disfuncţii atît de grave legale încît nu putem cîştiga bani. Iar de aici nu e decît un pas pînă la supremul fals: că putem stabili prin Constituţie să cîştigăm mai mulţi bani!
Or, cum au arătat prin cîteva documente publicate amicii de la cursdeguvernare, problemele sînt mici şi clare: documentele trimise de oamenii noştri la Bruxelles sînt înduioşător de naive, iar viziunea e zero. Asta la pachet cu o privire scîrbit-superioară venită de la Comisie. Se rezolvă asta prin Constituţie?
În fine, să trecem la paşii necesari, după dezbaterile inutile cu societatea civilă (Pârvulescu et comp.), după alte poze pe la Academie cu toţi liderii politici. E nevoie de o coborîre a pragului pentru referendum. Ca să fie realist, ar trebui să coboare undeva la 30%. Va fi foarte greu să scoţi oameni din casă pentru o chestie aiuristică – asta dacă nu îmbenzinezi lumea iresponsabil să voteze împotriva ungurilor (din ce-am văzut pînă acum, e posibil şi asta – agitarea tensiunilor interetnice e singurul motor pentru păstrarea interesului asupra schimbării legii fundamentale).
Dacă riscă un prag de la 40% în sus, vom avea o a doua schimbare a Consituţiei (după cea pentru i