Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD şi-a ales conducerea. Campania pentru europarlamentare şi referendumul pentru Constituţie, o prioritate. Lupta internă, pe locul 2

Publicat in Ziar Dambovita, luni 22 aprilie 2013 ·

Cei aproape 5.000 de delegaţi social-democraţi au ales sâmbătă, la Sala Palatului, noua conducere a partidului. Victor Ponta a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al partidului, el neavând, oricum, nici-un contracandidat. Ion Iliescu a fost şi el reales preşedinte de onoare al PSD, iar Liviu Dragnea – preşedinte executiv, funcţie nou-înfiinţată, unde nici el nu a avut contracandidaţi. Marile bătălii s-au dat pentru funcţiile de vicepreşedinţi. A doua zi a Congresului PSD, sâmbătă, a început la ora 10:00 şi s-a încheiat în jurul orei 16:00, învingătorii felicitându-se pe scenă.

“De luni, începem campania pe europarlamentare”

În deschidere Victor Ponta a luat cuvântul, salutân-du-i pe foştii preşedinţi ai par-tidului-Ion Iliescu, Mircea Geoană, Oliviu Gherman şi Adrian Năstase, precum şi pe primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, “un conservator cu cravată roşie”: “Am avut emoţii că se vor trezi mai puţini după discuţiile şi negocierile de azi-noapte. îmi doresc să avem o zi la fel de frumoasă şi de bună, la fel ca cea de ieri. (… ) Adrian Năstase mi-a spus să vă transmit cele mai calde sentimente”, a spus preşedintele PSD, Victor Ponta. Ponta a avut încă de la început un mesaj foarte clar, şi anume, că de luni va începe Campania pentru europarlamentare: “De luni, începem campania pentru alegerile europarlamentare din 2014. De luni o începem, pentru că în mai 2014 nu vom mai avea aceste alegeri sub umbrela USL. Mă bazez foarte mult pe dvs., să fim grupul social-democrat din Parlamentul European, o delegaţie puternică şi respectată”, a afirmat liderul PSD Victor Ponta. A luat cuvântul şi preşedintele Partidului Socialist European, fostul premier bulgar Serghei Stanisev. A urmat discursul primarului Bucureştiului, Sorin Oprescu, care a spus că PSD este partidul cu cei mai mulţi preşedinţi şi vicepreşedinţi. S-au prezentat şi s-au votat mai mult

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum o ora
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 57 minute
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 6 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 3 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum o ora
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°