Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi arădeni adună fonduri în scop caritabil

Publicat in Ziua de Vest, luni 22 aprilie 2013 ·

Dr. Rareş Bârsan şi Domiţian Giurgiu, subofiţer în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad parcurg peste 9.000 de kilometri pe motociclete pentru a aduna fonduri pentru copiii bolnavi de leucemie de la Clinica Louis Ţurcanu din Timişoara. Voluntarii arădeni au au ajuns în Maroc. Primul lor popas în această țară a fost orașul Fes, care face parte din patrimoniul UNESCO și are cea mai veche universitate din lume. Ei s-au întâlnit cu membri ai departamentului de poliţie. „Au dat dovadă de mult spirit civic și că sunt adevărați oameni de caracter”, a declarat Rareș Bârsan. Drumul pe continental african a continuat către Merzouga și apoi la Ouarzazate. De aici au fost străbătuți și munții Atlas către Marrakesh. „O distanță de aproximativ 1.500 de kilometri parcurși pe urmele berberilor la temperaturi de peste 35 de grade”, a declarat Domițian Giurgiu. O primire deosebită a avut loc și în Marrakesh, la sediul poliției, acolo unde sentimentele de camaraderie și-au spus din nou cuvântul. A urmat apoi Casablanca, Rabat și Tanger, unde ospitalitatea gazdelor nu s-a lăsat așteptată. „Chiar dacă dinamica contrastelor acestei țări pulsează la tot pasul amintirile expansioniste au făcut poate, ca lucrurile să decurgă normal în Maroc. Astfel au fost parcurși aproximativ 2.500 de kilometri pentru obiectivul acestei campanii, urmând ca la sfârșitul săptămânii să aibă loc și sosirea la Arad a celor doi protagoniști ai acestei expediții”, a declarat Ciprian Drăgan, coordonatorul proiectului.

Dr. Rareş Bârsan şi Domiţian Giurgiu, subofiţer în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad parcurg peste 9.000 de kilometri pe motociclete pentru a aduna fonduri pentru copiii bolnavi de leucemie de la Clinica Louis Ţurcanu din Timişoara. Voluntarii arădeni au au ajuns în Maroc. Primul lor

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 18 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 54 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum 2 ore
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°