Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minerii sunt rugati sã se alãture celor nevoiasi

Publicat in Cronica Vaii Jiului, luni 22 aprilie 2013 ·

Pentru a veni în sprijinul membrilor Asociatiei Sfânta Filofteia , care au initiat o campanie de ajutorare numitã Zâmbete de Paste, care îsi propune sã strângã bunuri si mai ales alimente din donatii, si liderii minerilor au anuntat cã se alãturã initiativei.

Conducerea Sindicatului Muntele va sta de vorbã cu membrii de sindicat, pentru ca acestia sã fie de acord sã renunte vreme de câteva zile la masa caldã, în favoarea celor care nu au sprijin de nicãieri. Si cei mai nevoiasi dintre noi au dreptul de a simti din plin sãrbãtorile si de a avea ce pune pe masã copiilor în ziua de Paste. “Am primit o solicitare din partea conducerii Asociatiei Sfânta Filofteia prin care ni se cere, în mãsura în care putem, sã renuntãm, pentru cã este singurul mod în care putem sã-i ajutãm pe cei nevoiasi, la masa pe care salariatii o au prin lege si prin Contractul Colectiv de Muncã, pentru o perioadã de o zi, douã sau trei. Vom avea o discutie cu salariatii din cadrul subunitãtilor miniere astãzi si mâine dimineatã la schimbul I, iar dacã acestia îsi vor da acordul în ceea ce priveste renuntarea la aceastã facilitate, vom merge mai departe ”, a declarat Petre Nica, presedinte Sindicatul Muntele.

În aceastã campanie se vor implica si minerii de la Societatea Nationalã de Închideri Mine Valea Jiului. Sindicalistii, la fel, au anuntat cã sprijinã initiativa Asociatiei Sfânta Filofteia. “Ne-am si dat acordul în principiu de a participa la aceastã actiune.

În cursul zilei de vineri am fost contactati de conducerea Asociatiei Filofteia si am fost întrebati dacã am vrea sã participãm si noi la aceastã campanie umanitarã de ajutorare a unor copii nevoiasi din Valea Jiului cu ocazia sãrbãtorilor pascale ”, a declarat Laszlo Domokos, presedinte Sindicatul Huila.

Campania Zâmbete de Pasti a început de ieri, 22 aprilie, iar pentru a aduce un zâmbet pe fata unui copil, pu

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 51 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 27 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°