Portarul Luceafărului a suferit un accident cumplit. Este povestea pe care nu vrem să o ştim a drumului spre glorie. Sau spre uitare.

Din cînd în cînd ar trebui să ne oprim din fluierat. Să inspirăm adînc, să ne oxigenăm creierul. Cu mintea limpede şi sufletul funcţionează mai bine. Atunci vom pricepe că nu toată lumea simulează. Nu toţi trag de timp. Mulţi o fac. La serviciu, pe stadion, adică tot la serviciu. Unii reuşesc şi acasă. Nu toţi.

Dumitru Paul nu a tras de timp. Portarul Luceafărului a căzut după un duel aerian cu ivorianul Sindou Dosso. S-a ridicat greu, acompaniat de apostrofările galeriei arădene. Cu cîteva secunde înaintea pauzei s-a prăbuşit din nou. La Spitalul Judeţean din Arad, medicii îl liniştesc pe pacientul de 22 de ani. Există medici care te liniştesc pentru că vor să scape mai repede de tine. Nu e nimic grav, îl asigură urmaşii foarte îndepărtaţi ai lui Hipocrate. Din păcate, era. Noaptea, organismul tînărului portar se revoltă. I se face rău. Din nou la spital, de data asta la cel din Oradea. Medicii din Oradea îşi iau meseria în serios. Hematom la rinichiul stîng. Nu este un simplu hematom. Intervenţie chirurgicală. După operaţie, Dumitru află că nu mai are decît un rinichi. Cu 6 ani în urmă, splina îi plesnise în două, tot după o ciocnire cu un adversar. A pierdut-o, fiindcă organele unui om nu se lipesc nici cu Picătura, nici cu Superglue.

Acum, Dumitru Paul chiar se simte bine. Mă rog, cît de bine te simţi după o operaţie în care ţi-a fost extirpat un rinichi. Şi cît de bine te poţi simţi atunci cînd doctorii îţi spun că este posibil să nu mai joci niciodată fotbal. Nu de performanţă, nu în poartă, locul în care curajul este confundat cu nebunia. La el, la Dumitru, din amestecul de curaj şi nebunie a rezultat o compoziţie ciudată care seamănă îngrozitor cu ghinionul.

Mi-ar plăcea să îi transmit ceva încurajator