Deputaţii liberal-democraţi, cei democraţi şi grupul celor 7 liberali desprinşi de fracţiunea PL deţin împreună 53 de mandate, un număr suficient pentru instalarea noului guvern.
Cu câteva zile înaintea unui termen pentru finalizarea negiocierilor asupra noului guvern, liderul liberal-democrat Vlad Filat și vicepreședintele democrat Vlad Plahotniuc și-au transmis prin presă că nu mai sunt supărăți unul pe celălălat, iar după câteva ore s-a anunțat că democrații vor sprijini noul guvern Filat. Detalii are Liliana Barbăroșie.
Anunţul democraţilor că vor vota pentru instituirea unui nou guvern în frunte cu Vlad Filat a fost făcut astăzi, după ce săptămâna trecută cele două grupuri parlamentare au votat un procuror general de compromis şi substituirea sistemului electoral proporţional cu cel mixt - uninominal şi pe liste.
Anunţul a fost precedat, de asemenea, de un şir de întruniri ale democraţilor, inclusiv una în acest week-end, după care Vlad Plahotniuc, cel pe care premierul în exerciţiu îl găsise vinovat de ieşirea sa din vechiul acord de constituire a coaliţiei, lăsase de înţeles că nu mai are nici o neînţelegere cu Vlad Filat.
Astăzi, democraţii s-au întrunit la biroul politic al partidului, după care l-au chemat la discuţii pe şeful liberal-democraţilor. Aproximativ două ore a durat această întrevedere, iar la finalul ei atât liderul PLDM, cât şi cel al PD au declarat că crearea unei majorităţi este un lucru ca şi decis.
Marian Lupu: „S-a decis să purcedem la formarea unei noi majorităţi parlamentare. Au fost puse în discuţie foarte multe subiecte, dar toate vizând funcţionalitatea acestei noi majorităţi, funcţionalitatea noii echipe guvernamentale.”
Vlad Filat: „Parametrii care trebuie să fie întruniţi pentru ca echipa guvernamentală să devină una funcţională au fost discutaţi. Întrebăr