Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cerceteșii aduc biblioteca vie la Pașcani

Publicat in News Pascani, luni 22 aprilie 2013 ·

Odată cu provocările lumii digitale, cărțile au devenit pentru copiii din zilele noastre obiecte din ce în ce mai greu de răsfoit și, chiar și atunci, filele lor nu depășesc grosimea unei broșuri. Cercetașii pășcăneni, mai exact lupișorii (6-10 ani) și temerarii (10-14 ani), s-au gândit să resusciteze interesul oamenilor pentru lectură, organizând un eveniment cu totul inedit pentru orașul nostru. Este vorba de biblioteca vie, eveniment care se va desfășura sâmbătă, 27 aprilie, în holul Casei de Cultură din Pașcani, începând cu orele 16.00. Spre deosebire de conceptul bibliotecii clasice, noul concept se bazează pe un joc de rol în care cititorii interesaţi împrumută cărţi pentru o perioadă limitată de timp, le citesc, iar apoi le returnează bibliotecarului, pentru a fi răsfoite de următorii cititori interesaţi. Partea cea mai interesantă a acestui joc este faptul că toate cărţile sunt oameni, adică specialiști din diferite domenii de activitate, iar „citirea lor” presupune dialogul cititorului cu aceștia. Această metodă, specifică educației nonformale, vine ca o completare a activităților de socializare închinate centenarului cercetășiei, care vor începe încă de la orele 12.00. Acestea presupun o scurtă prezentare a istoriei cercetășiei și a membrilor cercetași, la nivel global și local, după care lupișorii și temerarii îi vor delecta pe vizitatori cu obiecte realizate manual chiar de ei, în cadrul unui târg cu scop caritabil. Așa se face că cei interesați de suveniruri vor putea achiziționa, contra unei sume modice de bani, ouă pictate, diferite figuri origami sau felicitări cu mesaje pascale. Întregul eveniment, preconizat a se încheia în jurul orei 18.00, va avea ca invitat special un colecționar de obiecte cercetășești, din orașul Iași. ,,Este un proiect cu totul nou pentru orașul nostru, care a fost însă implementat cu succes în multe alte orașe. Sperăm să aibă

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum o ora
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 24 minute
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 45 minute
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum o ora
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Simona Halep revine pe terenul de tenis, în cadrul turneului de la Iaşi

Mediafax acum o ora
Fanii Simonei Halep au un real motiv de bucurie. Sportiva din Constanța este gata să revină pe terenul de tenis, la un meci demonstrativ care va avea loc la turneul de la Iași. Fostul lider WTA va intrat pe terenul din capitala Moldovei alături de A

PSD și-a stabilit miniștrii din viitorul guvern. Care sunt numele noi

HotNews acum 2 ore
PSD a validat duminică cele şase propuneri de miniştri ale partidului pentru viitorul guvern condus de Ilie Bolojan. Social-democrații vor deține portofoliile de la Sănătate, Justiţie, Muncă, Energie, Agricultură şi Transporturi, dar și un post de v

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 3 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 4 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Alba: O persoană a căzut într-o râpă, după un accident cu un ATV / S-a declarat decesul

Mediafax acum o ora
„Secția de pompieri Aiud intervine in cooperare cu Salvamont Alba pentru salvarea unei persoane si acordarea primului ajutor medical in com. Râmeț, zona Valea Mănăstirii. Este vorba despre despre o persoană care ar fi căzut într-o râpă, in urma unui

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: „Vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare”

HotNews acum 3 ore
Claudiu Târziu a lansat „Acţiunea Conservatoare”, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR, motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune îşi „as

Vremea

București
acum

25°
dum.

14°/29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/28°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

10°/27°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°