Patronul Stelei, Gigi Becali, a fost prezent luni dimineaţa la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a asista la un nou termen în „Dosarul Valiza“. Becalia a părăsit sala de judecată nervos şi i-a acuzat pe procurori că încearcă să-l condamne la închisoare, deşi este nevinovat.
Becali a ajuns foarte relaxat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fiind foarte sigur că cei care judecă „Dosarul Valiza” nu îl pot condamna la închisoare. „Dacă o să fie procedură, o să spun că vreau să dau declaraţii. Spui adevărul şi cu asta basta. Nu am emoţii, judecătorii nu pot ignora legea. Nu e vorba de achitare aici, este vorba de banii pe care mi i-au luat”.
Doar că, după ce a asistat la audieri, patronul Stelei a ieşit nervos în faţa jurnaliştilor, susţinând sus şi tare ideea că procurorii ar vor să-l bage la închisoare. „Cazul Valiza ar trebui să se numească "Tâlhăria Procurorului”, a strigat Becali.
Potrivit postului de televiziune România TV, inculpatul a făcut o declaraţie uluitoare la plecarea de la sediul ICCJ. „Dacă mă condamnaţi, n-o să mă mai găsiţi”, ar fi spus Becali, declaraţie pe care nu şi-a asumat-o când a fost întrebat de jurnalişti dacă va păsări România în cazul în care sentinţa îi va fi defavorabilă.
Gigi Becali e acuzat că a dat mită jucătorilor lui „U” Cluj în sezonul 2007/2008. În acel an, CFR Cluj şi Steaua au luptat până în ultima etapă pentru câştigarea campionatului, iar Becali a încercat să-i stimuleze pe jucătorii „şepcilor roşii” pentru a încurca CFR-ul. Din acest motiv, Becali riscă patru ani de închisoare cu executare.