Direcţia de cultură a municipiului Suceava ar putea funcţiona în incinta sediului „Centrului pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene”, a anunţat primarul Ion Lungu. Imobilul de pe strada Universităţii, aflat în prejma Patinoarului artificial, a fost ridicat cu fonduri europene şi va fi inaugurat oficial joi.
„Timp de 5 ani de zile, acesta va fi gestionat conform contractelor pe care le avem, după care putem dezvolta şi alte activităţi. Avem intenţia de a stabili, în această clădire, reprezentativă pentru municipiul Suceava, noul sediu al direcţiei de cultură” a precizat Lungu.
În noiembrie 2009, edilul-şef arăta că proiectata direcţie de cultură a Primăriei Suceava urma aibă un sediu propriu începând cu anul următor. Şeful administraţiei locale propunea, atunci, că structurii din cadrul aparatului propriu al executivului să i se pună la dispoziţie unul dintre corpurile de clădire ale Grădiniţei „Aşchiuţă”, trecută prin intervenţii de modernizare. Lungu arăta că noua locaţie este una cu rezonanţă istorică şi că aceasta prezenta toate facilităţile pentru o activitate în condiţii prielnice. „Voi propune Consiliului Local ca respectiva clădire să aibă ca destinaţie găzduirea sediului direcţiei de cultură. Este jenant ca, într-un municipiu cu tradiţie şi istorie, să nu avem un imobil adecvat pentru activitatea culturală” reliefa, la acea dată, primarul.
„Centrul pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene”, care va fi dat în folosinţă pe 25 aprilie, are demisol, parter, două etaje şi mansardă. La demisol sunt plasate amenajările pentru asigurarea utilităţilor, iar la parter un punct de informare turistică, precum şi altul de „dezvoltare europeană”, acesta din urmă aparţinând Primăriei Suceava. Etajul I este destinat unei săli multifuncţionale de conferinţe, iar la etajul al doilea vor funcţiona atelierele de lemn, ţesături, încondeiere ouă, pielărie,