Vinerea trecută, Biroul Permanent Judeţean al Partidului Democrat Liberal s-a reunit pentru a pune la punct graficul alegerilor.
„Se va pleca, din nou, de la bază, de la organizaţiile teritoriale cele mai mici, respectiv în organizaţiile de pe lângă secţiile de votare. Mi se pare că în cinci Birouri Permanente Locale au fost organizate deja alegeri, prin BPL înţelegându-se conducerea unei organizaţii comunale sau orăşeneşti. Am vrea ca până la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie să terminăm cu teritoriul şi să organizăm Conferinţa Municipală, ultimele alegeri privind structura de conducere a Organizaţiei Judeţene a partidului”, a declarat Vasile Gudu, unul dintre prim – vicepreşedinţii judeţeni ai PDL.
Acum două săptămâni, democrat – liberalii din zonă s-au întâlnit la Tulcea cu Cezar Preda, vicepreşedinte PDL/ Regiunea Sud – Est, şi s-au stabilit câteva criterii pentru alegerile interne. „Primul lucru este un recensământ cinstit al membrilor noştri, proces pe care l-am început şi ne aflăm pe la 70%, am convenit să terminăm până pe 13 mai. Mai mult ca sigur că vor fi localităţi în care nu vom găsi 3 – 5 membri, astfel încât să constituim organizaţii; ne vom orienta la faţa locului. Trecem apoi la BPL – uri. Am adus mulţi tineri în partid, care au pus umărul la alegerile trecute, iar munca aceasta trebuie încununată, nu vreau să se creadă că ne-am folosit de ei în depăşirea momentelor critice. La anul sunt europarlamentarele şi prezidenţialele, omul ales pe post are stimul puternic”, a mai spus Gudu.
Cu toate că şi-au propus, cum spuneam, să termine cu totul alegerile până cel târziu la jumătatea lunii iunie, conducerea centrală a partidului a recomandat alegeri în tihnă, fără pripă, fapt pentru care calendarul PDL Tulcea se poate „termina” chiar şi în iarnă. În tot cazul, pentru alegerile în organizaţiile municipală şi, respectiv,