Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botosanenii nu se obisnuiesc sa se programeze la medicul de familie

Publicat in Evenimentul de Botosani, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Sistemul de programare la consultatiile de la cabinetele de medicina de familie este considerat de catre unii dintre botosaneni ineficient. Aproape 22 la suta dintre pacienti considera ca programarea la medicul de familie nu a adus nicio imbunatatire timpului de asteptare la consultatii. Sunt insa mult mai numerosi botosanenii care considera ca programarea este o masura foarte buna.

Peste 78 la suta dintre botosanenii chestionati in aceasta privinta apreciaza ca prin programarea la cabinet au scapat de pierderea de timp in salile de asteptare ale dispensarelor medicale. De altfel, cei care apreciaza trecerea la consultatiile pe baza de programare sunt persoanele ocupate, care se bucura ca nu mai pierd timp la usile cabinetelor.

„Peste tot in lumea civilizata se merge cu programare la medic, doar la urgente este altfel. Dar se stie ca intotdeauna va fi un procent de nemultumiti. Imbucurator este faptul ca cei mai multi dintre botosanenii chestionati apreciaza sistemul de programare. Este drept ca uneori se mai asteapta si cu programare. Cand omul este bolnav, de regula fiecare isi inchipuie ca problema lui este cea mai importanta. Dar cand vin gravide, mame cu sugari la usa cabinetului trebuie sa le acorzi prioritate la consultatii chiar daca nu sunt cu programare”, a declarat un medic de familie botosanean.

In privinta eficientei programarii la medicul de familie, au fost chestionate 400 de persoane, in farmacii, spitale, dar si la domiciliile lor. Chestionare alcatuite de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate au fost impartite si din usa in usa, atat in mediul urban, cat si in rural, persoanelor selectate din listele medicilor de familie. La aceasta actiune de distribuire a chestionarelor au participat elevi din anul al doilea al unei scoli postliceale sanitare din municipiul Botosani, elevi care au in structura didactica pentru anul in curs s

Articolul in Evenimentul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

ACCIDENT rutier pe Transalpina. Două persoane se află în stop cardio-respirator. Au fost alertate elicoptere SMURD

Gandul acum 31 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul e

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°