Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei trei copii obligaţi de tatăl lor să se dea cu capul de pereţi au fost preluaţi de Protecţia Copilului

Publicat in Mediafax, marți 23 aprilie 2013 ·

Cei trei fraţi cu vârste cuprinse între şase şi nouă ani, care, luni, au ajuns la spital cu traumatisme la faţă după ce au fost obligaţi de tatăl lor să se dea cu capul de pereţi, au fost preluaţi de Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui pentru recuperarea lor fizică şi psihică.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a intervenit în regim de urgenţă în cazul celor trei copii din localitatea Gura Albeşti, obligaţi de către tatăl lor să se dea cu capul de pereţi, în vederea recuperării acestora atât din punct de vedere fizic cât, mai ales, psihic.

În cursul zilei de marţi, cei trei fraţi bătuţi au fost prezentaţi la Serviciul de Medicină Legală Vaslui, care, în urma evaluărilor, i-a diagnosticat cu traumatisme cranio-cerebrale prin agresiune.

Ulterior, copiii au ajuns, alături de mama lor, în Centrul pentru Victimele Violenţei în Familie Bârlad.

"În acest centru, copiii vor urma un program de recuperare, ţinând cont de traumele fizice şi psihice prin care au trecut în familie. În paralel, se va merge în instanţă cu propunerea de decădere din drepturile părinteşti a tatălui celor trei fraţi care, aşa după cum arată şi certificatul medico-legal, şi-a agresat copiii", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Ionuţ Dănilă.

Poliţiştii vasluieni continuă şi ei ancheta penală în acest caz, bărbatul de 34 de ani fiind cercetat pentru rele tratamente aplicate minorului.

Potrivit propriilor declaraţii, tatăl şi-a obligat cei trei copii să se lovească cu capul de pereţi pe motiv că ar fi umblat în documente ale familiei.

Totul a ieşit la iveală, luni, în momentul în care cei doi copii mai mari au ajuns la cursuri, fiind văzuţi de către învăţătoare cu vânătăi la faţă. Ulterior, în urma apelului la numărul de urgenţă 112, cei doi copii, precum ş

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremurător! Detalii șocante de la accidentul în care au murit Diogo Jota și fratele lui: „Testarea ADN va fi necesară”

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Veste îngrozitoare în fotbal! , cunoscutul fotbalist al lui Liverpool. Autoritățile spaniole au confirmat vestea tragică. Cristiano Ronaldo

Jurnalista Ioana Dogioiu, numită purtătoare de cuvânt a Guvernului

HotNews acum 21 minute
Jurnalista Ioana Dogioiu, senior editor la Spotmedia și realizatoare Europa FM, va fi începând de săptămâna viitoare purtătoarea de cuvânt a Guvernului României. „Cu o carieră solidă în jurnalism, Ioana Dogioiu este recunoscută pentru profesionalism

Rezultate Evaluarea Națională 2025. Județele cu cele mai mici medii

HotNews acum o ora
Rezultate Evaluare Națională. În timp Bucureștiul a avut cel mai ridicat procentaj al mediilor mai mari decât 5, de 94,0%, Călărașiul a obținut cel mai scăzut procentaj, de 70,6%, potrivit unei statistici prezentate de Ministerul Educației. Potrivit

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Motociclist ucis de urs pe Transfăgărășan. Bărbatul a fost tras 60 de metri într-o râpă

HotNews acum 3 ore
Tragedie a avut loc joi în județul Argeș, în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, pe DN 7C – Transfăgărășan, potrivit presei locale. Un grup de motocicliști care s-a oprit pe marginea drumului a fost atacat de un urs. Din primele informații

Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis într-un atac ucrainean

Mediafax acum 32 minute
Canalele militare neoficiale ruse și ucrainene de Telegram au anunțat anterior că Gudkov a fost ucis împreună cu alți 10 militari într-un atac ucrainean asupra unui post de comandă din Korenevo, în regiunea Kursk, care se învecinează cu Ucraina. Gud

4 iulie 2025, zi de doliu local în Hunedoara, ca omagiu adus marelui campion Mihai Leu

Ziua Constanta acum 7 minute
Consiliul Local Hunedoara a hotărât astăzi, într-o şedinţă extraordinară, declararea zilei de 4 iulie 2025 ca zi de doliu local pe raza municipiului, ca omagiu pentru fostul camion la box; Mihai Leu. Potrivit unui anunț al primăriei hunedorene, drap

OMV Petrom a descoperit un nou zăcământ de gaze naturale lângă Craiova cu un uriaș potențial de producție

HotNews acum 4 ore
OMV Petrom anunţă că a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, lângă Craiova OMV Petrom a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, la 70 de km de Craiova. Testele de producţie făcute indică un potenţial de producţie de 1.3

Dezastrul de la Praid. Radu Miruță, ministrul Economiei: Este afectat ireversibil zăcământul de acolo

Mediafax acum 2 ore
Ministrul a adăugat că salariul directorului Salrom a fost majorat cu 6.000 de lei după incident. El a mai spus că „va fi o vină partajată între entitățile menționate de raportul Corpului de Control al prim-ministrului, Apele Române, Salrom, ANRM, p

Judecătorii CCR care se vor retrage neagă că ar fi cerut vreo primă de pensionare/ „Niciunul nu a solicitat și nici nu a primit vreo sumă de bani”

Gandul acum 2 ore
Trei judecători ai Curții Constituționale a României ar urma să se pensioneze începând cu 1 iulie 2025. În ciuda informațiilor care au ajuns în spațiul public, niciunul dintre magistrați nu a solicitat vreo primă de pensionare, se arată într-un comu

Vremea

București
acum

31°
joi

17°/33°
vin.

20°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
Iasi
acum

29°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

29°
joi

18°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
joi

15°/34°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/34°
Timisoara
acum

34°
joi

15°/36°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°