Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiica "regelui cocainei" a fost eliberată de către răpitori în Bulgaria

Publicat in Flacara Iasului, marți 23 aprilie 2013 ·

Fiica lui Evelin Banev, presupusul lider al unei reţele de trafic de cocaină din America latină către Europa, în vârstă de 10 ani şi care a fost răpită la 5 martie, a fost eliberată duminică seară, a anunţat ministerul bulgar de Interne, relatează AFP. Fetiţa, Lara Baneva, a fost eliberată într-o parcare din Sofia în jurul orei 22:00, în apropiere de un comisariat de poliţie, unde aceasta s-a dus pe jos. Ea este în stare fizică bună şi a fost dată în grija psihologilor, a precizat ministerul. Radioul public BNR a raportat plata unei despăgubiri în valoare de 500.000 de euro, informaţie neconfirmată oficial. Conform televiziunii private BTV, răpitorii ceruseră două milioane de leva (un milion de euro). Fetiţa a fost răpită în urmă cu 47 de zile din faţa domiciliului său din Boiana, o suburbie dinSofia, în maşina care trebuia să o ducă la şcoală. Răpirea fetiţei lui Evelin Banev, supranumit "regele cocainei", este prima declarată înBulgariapentru un copil atât de mic. În vârstă de 47 de ani şi numit şi "Brendo", Evelin Banev a fost condamnat la Sofia la 15 februarie la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru spălare de bani pentru o sumă de 11,86 milioane de euro (aproape 22 de milioane de leva). Acesta este în prezent în Italia, unde este acuzat într-un proces pentru import de cocaină din America latină în contul mafiei calabreze, N'drangheta. Acesta este acuzat de trafic de droguri şi în România. Alături de alţi cinci membri ai unui grup criminal, acesta ar fi participat la o reţea internaţională care ar fi tranzitat ilegal 40 de tone de droguri din America latină către Europa între 2004 şi 2007, conform ministerului bulgar de Interne. Răpirea Larei Baneva este prima din 2009, când o bandă de 10 persoane implicate în 14 răpiri a fost demontată. Fiica lui Evelin Banev, presupusul lider al unei reţele de trafic de cocaină din America latină către Europa, în vârstă d

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

În HONG KONG s-a emis cea mai mare avertizare de furtună/Taifunul Wipha mătură tot în calea sa, cu viteze de peste 167 km/h!

Gandul acum 32 minute
Autoritățile din Hong Kong a emis pentru ziua de duminică, 20 iulie, cea mai mare avertizare de furtună dată vreodată. Taifunul Wipha, cu viteze de peste 167 de kilometri pe oră, a adus ploi și vânturi abundente pe tot teritoriul. Peste 200 de zboru

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°