Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista lui Ponta: premierul vrea să impoziteze salariile mari din companiile de stat

Publicat in Adevarul, marți 23 aprilie 2013 ·

Premierul Victor Ponta vrea să impoziteze miile de directori “săraci” care lucrează în companiile de stat şi ajung să încaseze lunar chiar şi 14-18.000 de lei.

"Sa vedem ce facem cu aceşti 'săraci' din companiile de stat", a spus Ponta adresându-se lui Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, şi lui Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, citat de Hotnews. Premierul a dat ca exemple o serie de salarii de la Romgaz, Nuclearelectrica şi Hidrolelectrica.

Potrivit listei prezentate, directorul general al Electrica Distribuţie Muntenia Nord se clasează pe primul loc, încasând în luna martie o sumă netă de 18.000 de lei, directorul general al Nuclearelectrica a luat 14.851 lei, în vreme ce directorul general adjunct de la Romgaz a fost plătit cu 14.306 lei. În cadrul Hidroelectrica un director de direcţie a încasat 13.183 lei iar un director adjunct economic de la Hidroserv Curtea de Argeş a încasat 13.922 lei.

Surpriza: Companii monitorizate de FMI

Surpriza o constituie prezenţa în acest top a unor companii monitorizate de Fondul Monetar Internaţional (FMI) sau aflate pe pierderi. Spre exemlu, directorul general de la Complexul Energetic Oltenia a fost plătit cu 13.455 lei, un adjunct de la Complexul Hunedoara a ridicat 10.029 lei iar un director în cadrul Direcţiilor Electrica Serv a încasat 10.976 lei.

Altele sunt monopoluri naturale: la Conpet directorul de mentenanţă câştigă 12.608 lei iar la Transelectrica directorul general adjunct ia 12.527 lei.

Directori apăraţi de sindicalişti

" Noi trăim într-o ţară cu totul şi cu totul specială, în care directorii de la stat sunt apăraţi de şefii de sindicat de la stat. Eu nu zic că nu trebuie să fie plătiţi bine, dar poate vedem de ce trebuie să fie plătiţi mii de directori în felul asta, cu un salariu care este de vreo cinci ori cât la dumneavoastră, care sunteţi respon

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 7 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 17 minute
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 58 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum o ora
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°