Un studiu publicat în revista Sibiul Medical în anul 1940 face o radiografie extrem de amănunţită a fenomenului prostituţiei în Sibiu, fiind făcută inclusiv evaluarea intelectuală şi psihologică a prostituatelor. Pentru a le „stimula” să renunţe la un moment dat la meserie autorităţile le obligă să pună lunar la CEC bani din care, odată strânşi, multe şi-au cumpărat case şi s-au retras din branşă.

Studiul este elaborat de două asistente sociale, M.Teodorescu şi C. Camuescu, şi este intitulat „Contribuţiuni la problema prostituţiei în Sibiu – Aspecte sociale, ereditare şi psihologice”.

Asistentele descriu măsurile luate de autorităţi după anul 1930 când, odată cu noua lege sanitară, bordelurile au fost desfiinţate. Cum cea mai veche meserie din lume se practica în continuare, în case particulare închiriate în centrul oraşului, autorităţile, prin Serviciul Sanitar Municipal, se văd nevoite să ia măsuri.

„ Mai întâi, se hotărâşte ca toate prostituatele să locuiască la anumiţi proprietari şi în anumite străzi, ca simple chiriaşe şi liber profesioniste. Cum casele ce odinioară serviseră drept bordel nu au fost întrebuinţate pentru altceva, proprietarii au luat aceste fete ca simple chiriaşe, cari plăteau 100 de lei zilnic pentru întreţinere completă. Sunt libere să-şi întrebuinţeze timpul şi câştigul după plăcerea fiecăreia. Proprietarul, care în realitate este tot un patron, nu are voie să le împrumute bani şi este obligat să ţină un registru de casă în care este trecută orice nou venită şi cele care pleacă”, se arată în studiul citat.

Condicuţa şi carnetul CEC

Odată ce ajung în oraş, prostituatele sunt obligate să anunţe Serviciul Sanitar şi să facă o cerere pentru a li se aproba practicarea celei mai vechi meserii din lume. Primesc apoi „condicuţa”, un carnet roşu care conţine fotografia fiecăreia şi