* Victoria Cazasu a realizat surpriza etapei şi a returului, 3-3, cu Conpet Cireşu * Voinţa Găiseanca relansează lupta pentru evitarea retrogradării
Conform aşteptărilor, în etapa a 23-a a Ligii a IV-a, meciul de la Traian s-a ridicat la nivelul unui derby, iar în celelalte jocuri s-au înregistrat mai multe surprize.
După un început echilibrat la Traian, pe contraatac Mogoş a scăpat în situaţie de unu la unu cu portarul advers şi a adus Dunărea Gropeni în avantaj. Până la pauză s-a jucat pe contre, oaspeţii ar fi putut să-şi mărească avantajul, însă Mogoş a irosit două ocazii rarisime, dar şi gazdele au ratat prin Veber şi Stanciu, iar în minutul 45 Victoria Traian a primit o lovitură de la 11 metri. Dimache a ghicit intenţia lui Veber şi a parat mingea. În repriza a doua gazdele au marcat de trei ori. Mihăilă a restabilit egalitatea în minutul 48, patru minute mai târziu Zăgan a marcat pentru 2-1, iar Marius Iorga a stabilit scorul final, 3-1, pentru Victoria Traian încă de la jumătatea reprizei secunde. După acest succes gruparea din Traian urcă pe locul al treilea în clasament, poziţie pe care înaintea acestei runde se afla Dunărea Gropeni.
Victoria Cazasu a încheiat la egalitate, 3-3 partida cu lidera Conpet Cireşu şi a reuşit să producă surpriza returului. Formaţia pregătită de Vasile Darie şi Ionel Ivan avea deja un avantaj de două goluri în minutul 49, după "dubla" lui Andrei Crăciun, însă Victoria Cazasu a crezut în şansa ei şi în minutul 56, după reuşitele lui Oaie şi Matei scorul a redevenit egal şi partida relansată. În minutul 73 Crăciun a reuşit hat trick-ul, iar balanţa victoriei începea să se încline în favoarea oaspeţilor, însă jocul s-a încheiat nedecis pentru că Gigel Costache a înscris în propria poartă cu şapte minute înainte de finalul partidei.
O altă surpriză s-a consemnat la Şuţeşti, unde, în de