„Jocul este cel mai elevat tip de cercetare.” (Albert Einstein)

Dincolo de caracterul plăcut şi relaxant, jocul are valenţe educative şi instructive. Este o activitate naturală a vârstelor mici, o modalitate accesibilă de a învăţa prin descoperire şi reflecţie. Dacă pentru adulţi jocul este o relaxare, o modalitate de recreere şi petrecere a timpului liber, pentru copii este o munca.

Copilul devine agent activ al propriei învăţări, învaţă prin toate cele cinci simţuri (văz, auz, miros, gust, tactil), cercetează, îşi dezvolta capacităţile şi abilităţile, limbajul şi reacţiile, recreează realitatea.

Jocul este prima activitate serioasă de învăţare care debutează în familie şi îşi păstrează importanţa de activitate fundamentală până la începerea vieţii şcolare. Şcoală integrează treptat alte tipuri de învăţare, dar nu se detaşează total de joc deoarece valoarea psiho-pedagogică a acestuia asigură înţelegerea şi eficienţa în perioadă şcolară mică.

Copilul creşte prin joc, îşi antrenează spiritul de observaţie, atenţia, imaginaţia, memoria, gândirea. Dezvoltarea proceselor psihice va permite ulterior trecerea de la concret la abstract, de la particular la general. Treptat, învăţarea prin joc va ceda locul învăţării propriu-zise, dar nevoia de joc nu va dispărea niciodată. Jocul va rămâne întotdeauna o formă relaxantă de recreere, de odihnă activă, de reîncărcare cu energie şi regăsire.

Jocul întreţine curiozitatea şi setea de cunoaştere şi contribuie la dezvoltarea motivaţiei interioare. Prin joc copilul socializează, dobândeşte modele de comportament, valori morale, exersează activităţile adulţilor. Sentimentele generate de joc contribuie la dezvoltarea şi maturizarea emoţională.

Jocul este trăirea realităţii sub toate aspectele ei unde copilul este personajul principal, locul unde se manifestă, aplică experienţe, ia dec