Guvernul intenţionează să adapteze legislaţia rutieră în aşa fel încât să permită introducerea pe piaţa din România a dispozitivelor de tip “alcolock”. Acestea blochează motorul autovehiculelor pe care sunt montate dacă detectează că şoferul a consumat alcool, aşa cum a scris gândul.
Şeful Poliţiei Rutiere a explicat pentru gândul că aceste aparate ar urma să fie introduse direct din fabrică, de producătorii de autovehicule, în cazul în care, la nivel european, se ajunge la un consens.
Şoferii nu vor fi obligaţi să îşi cumpere astfel de aparate, însă intenţia UE este ca această tehnologie să devină un echipament standard de siguranţă a autovehiculelor, aşa cum este ABS-ul – dispozitivul care împiedică blocarea roţilor în timpul frânării.
“Este o soluţie constructivă pentru siguranţa rutieră, care nu ţine de Poliţie, ci depinde de fiecare constructor de autovehicule. Suedezii au propus-o la nivel european, iar Volvo a început să facă maşinile aşa. Dacă au adoptat-o nordicii, eu cred că este o chestiune foarte bună”, spune Lucian Diniţă, şeful Poliţiei Rutiere, pentru gândul.
Dispozitivele de tip “Alcolock” arată ca un etilotest folosit de Poliţie, care este ataşat la bordul maşinii. Pentru a putea porni motorul, şoferul trebuie să sufle în dispozitiv, iar concentraţia de alcool detectată trebuie să fie mai mică decât limita admisă de lege (în unele ţări este permisă o marjă mică a alcoolemiei, în România este admisă o marjă de eroare foarte mică – 0,01%).
Dispozitivele de acest tip sunt folosite la scară largă în America de Nord şi în Suedia. Alte ţări europene care au avut programe de testare a acestor aparate sunt Spania, Norvegia, Belgia sau Germania.
Suedezii au echipat peste 50.000 de autovehicule comerciale cu astfel de aparate, iar firma Volvo a început deja să producă vehicule de tip TIR dotate din fabrică cu dispoziti