Basarabia. E numele celei mai pătimite părţi din trupul ţării. Un nume care a devenit

sinonim deopotrivă cu lacrima, rugăciunea şi patriotismul. “Urcată pe cruce” şi fără certitudinea “Învierii”, cum spunea Păunescu, Basarabia îşi trăieşte drama într-o linişte apăsătoare, generată de deznaţionalizarea feroce şi nepăsarea noastră, căutându-şi libertatea şi progresul. Într-o carte document, academicianul Sergiu Ion Chircă arată că acestea pot veni doar de peste Prut.

„Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timpul să declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a orişicui) noi nu suntem, nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunei noastre. Faţă cu orice încercare de deznaţionalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştienţi de drepturile ce ni le dă aboriginetatea noastră şi spiritul secolului: ,,Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?”.

Editorialul scris de Eminescu în 1870 e valabil şi astăzi. Numai că, Basarabia, partea sângerândă a ţării noastre, nu mai întreabă ,,Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?”, ci mulţi se întreabă cine sunt ei. După decenii de deznaţionalizare, mistificare şi minciună, mulţi dintre fraţii noştri de peste Prut au ajuns să creadă că “basarabenii” sunt o etnie şi “moldoveneasca” o limbă. La fel şi mulţi dintre noi, cei de dincoace de Prut. Astăzi, cunoaşterea istoriei care a fost interzisă, ascunsă şi contaminată atâtea decenii, a devenit o datorie de onoare.

La 200 de ani de la primul rapt al Basarabiei, din 1812, un academician de renume, Sergiu Ion Chircă, a avut curajul să spună „Redeşteaptă-te, române!”, printr-o carte document: „Basarabie! Libertatea şi progresul vin de peste Prut!”