Mesajul a fost trimis. Multumesc!

53 de familii, în atenția Bisericii “Sfântul Gheorghe” din Roman

Publicat in Ziarul de Roman, marți 23 aprilie 2013 ·

Asociația filantropică “Sfântul Gheorghe” a pregătit pachete cu alimente și dulciuri pentru copii.

53 de familii din Roman, însumând 148 de persoane, vor putea petrece cum se cuvine sărbătorile pascale. Inițiativa aparține Asociației filantropice “Sfântul Gheorghe” din Roman, ce își desfășoară activitatea pe lângă Biserica “Sfântul Gheorghe”.

Pachetele constau în alimente: un kilogram de zahăr, un kilogram de orez, un kilogram de făină, un litru de ulei, un cozonac, un pui și fructe. Acțiunea nu este singulară, Asociația ajutând, chiar de la înființare, în urmă cu șase ani, semenii nevoiași din parohie, nu doar în preajma marilor sărbători de peste an, ci și atunci când enoriașii au avut de traversat o perioadă grea. “Ne concentrăm eforturile pentru ajutorarea familiilor aflate în dificultate. Sprijinul nostru nu constă numai în alimente, ci și în ajutor financiar pentru procurarea de medicamente sau când se pune problema spitalizării unei persoane. Toate aceste tipuri de ajutoare nu se acordă decât în urma unei anchete sociale, care este analizată de consiliul parohial”, a precizat părintele Sevastian Moraru, de la Biserica “Sfântul Gheorghe” din Roman.

Ajutorul acordat de asociație este întodeauna primit cu mare bucurie de oameni. “Simțim o emoție în glasul lor atunci când le oferim aceste pachete. Au sentimentul că nu se simt părăsiți, că există cineva care să-i ajute”, spune părintele Moraru.

Nici copiii nu sunt uitați de Asociația filantropică “Sfântul Gheorghe”. 120 de pachete cu dulciuri vor ajunge la copiii care vor primi Taina Împărtășaniei și vor participa la deniile din Săptămâna Mare a postului Paștelui.

Asociația filantropică “Sfântul Gheorghe” a pregătit pachete cu alimente și dulciuri pentru copii.

53 de familii din Roman, însumând 148 de persoane, vor putea petrece cum se cuvine sărbătorile pa

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, după ce radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche / MInisterul Apărării: Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

News.ro acum 22 minute
Ministerul Apărării anunţă, joi, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche. ”Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Turişti salvaţi de pe traseul Via Transilvanica / Salvamont Suceava a intervenit şi pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă

News.ro acum o ora
Salvamontiştii din Suceava au intervenit, joi, pentru a recupera doi turiştii de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă. ”O nou

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum o ora
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 3 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 5 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 2 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum o ora
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

1°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°