Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salarii fabuloase la stat! Şefii de la Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor câştigă câte 43.000 euro lunar

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 23 aprilie 2013 ·

Şefii de la Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor câştigă până la 188.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă aproximativ fabuloasa sumă de 43 de mii de euro pe lună, potrivit Antena 3. Şi nu e singura instituţie cu salarii de lux. La Comisia pentru Valori Mobiliare, salariul ajunge la 80.000 de lei pe lună, iar la Supravegherea Fondurilor de Pensii Private conturile şefilor se umflă lunar cu câte 60.000 de lei.

În tot acest timp, un medic sau un profesor primesc doar câteva sute de euro pe lună, adică circa 1.200 de lei. “Mă îndoiesc că undeva un mare bancher a reuşit să câştige în ultimii ani, în medie, 188.000 lei pe lună, cum se câştiga la Asigurări, sau 80.000 lei pe lună, la Valori Mobiliare, sau 62.000, ca la Pensii Private. E greu în lumea privată să câştigi atâţia bani cum câştigi la stat”, a declarat Ponta. Şeful Guvernului a mai spus că toate aceste salarii şi venituri se vor încadra de acum în standardele Băncii Naţionale, oricum mult mai generoase decât cele care îi privesc pe membrii Guvernului, “cam de vreo zece ori, dar totuşi de cincizeci de ori faţă de oamenii obişnuiţi. Era o exagerare pe care eu mă bucur că o îndreptăm”, a precizat Victor Ponta.

Directorii companiilor din energie câştigă lunar între 4.693 lei şi 18.000 lei. Guvernul a prezentat public lista salariilor nete la nivel maxim, pentru luna martie, ale directorilor din companiile de stat din sectorul energetic, în care sunt indicate remuneraţii ce ajung până la 4.693 lei şi 18.000 lei. Pe listă sunt prezentaţi mai mulţi directori din companiile Oil Terminal, Conpet, Romgaz, complexul energetic Hunedoara, complexul energetic Oltenia, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica şi Electrica, inclusiv filiale. Documentul avansat de Guvern relevă că un director general primeşte un salariu net cuprins între 4.693 lei (la Conpet) şi 18.000 lei (Electrica Distribuţie

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 13 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 22 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°