Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul „Case pentru generali“- Corneliu Dobriţoiu a contestat la DNA decizia de începere a urmăririi penale în cazul său

Publicat in Adevarul, marți 23 aprilie 2013 ·

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a contestat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) decizia de începere a urmăririi penale în cazul său, pentru modul în care a cumpărat locuinţa de serviciu de la Ministerul Apărării.

Corneliu Dobriţoiu trebuia să se prezinte marţi la DNA, pentru a da o declaraţie în faţa procurorilor militari anticorupţie în dosarul în care este acuzat că a închiriat şi ulterior a cumpărat, la un preţ subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la MApN, folosind declaraţii false.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale în cazul generalului maior în rezervă Corneliu Dobriţoiu, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Dobriţoiu nu a mai venit marţi la DNA, surse judiciare declarând pentru Mediafax că acesta a depus o plângere în cazul rezoluţiei procurorului privind începerea urmăririi penale.

Potrivit aceloraşi surse, contestaţia va fi soluţionată de procurorul ierarhic superior din secţia de la DNA.

Conform procedurii penale, în cazul unei soluţii nefavorabile, decizia procurorului ierarhic într-un astfel de caz poate fi contestată şi la instanţă.

Achiziţii ilegale de locuinţe de serviciu de la MApN

În dosarul privind achiziţia ilegală a unor locuinţe de serviciu de la MApN, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul generalilor în rezervă Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării, Traian Pigui, Sergiu Medar, Gheorghe Rotaru, Mircea Chelaru, Constantin Năstase şi Floarea Şerban.

Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa, în 16 aprilie, că a fost începută urmărirea penală în acest dosar în cazul generalilor Corneliu Dobriţoiu şi Traian Pigui.

De asemenea, procurorii au anunţat că se fac acte de urmărire penală în cazul altor zece persoane cu funcţii de conducere din MApN care ar fi achiziţionat, în condiţii nelegale, locuinţe de serviciu la preţ subve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 12 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°