Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marţian: „M-aş bucura să promoveze UTA şi Timişoara, sunt două echipe frumoase”

Publicat in Liga2, marți 23 aprilie 2013 ·

Victoria cu Luceafărul Oradea îl face pe Adrian Marţian să fie în continuare optimist în privinţa luptei la promovare, dar pe de altă parte patronul UTA-ei este supărat pe ineficienţa atacanţilor, care ratează cu seninătate în faţa porţii. „Şansele la promovare nu sunt reduse, ba chiar eu zic că sunt destul de mari. Sigur că noi nu mai avem voie să facem paşi greşiţi, pentru că altfel promovarea ar fi compromisă. Sunt puţin supărat pe ratările din ultima vreme, cu Luceafărul am avut opt ocazii clare în prima repriză, pe care le-am ratat copilăreşte, iar apoi aţi văzut ce greu ne-a fost să marcăm”, ne-a declarat Adrian Marţian. Patronul Bătrânei Doamne consideră că UTA are program mai uşor decât ACS Poli, dar nu s-ar supăra dacă la final ar promova ambele echipe:

„Cu ce ne este Poli superioară nouă? Deocamdată doar în clasament, dar dacă ne uităm ce meciuri au ei până la final, suntem avantajaţi de program. Eu m-aş bucura să promovăm noi şi Timişoara, pentru că suntem două echipe frumoase, vecine, care au suporteri minunaţi. Nu mă interesează discuţia legată de licenţe sau ce fac alţii, îmi văd doar de echipa mea, să fim noi în regulă şi să obţinem promovarea pe teren”, mai spune Marţian. Lupta la promovare rămâne în continuare deschisă în seria de vest a Ligii a II-a, dar favorite rămân Corona Braşov, 37 de puncte şi ACS Poli Timişoara, cu 34 de puncte. UTA, cu 32 de puncte, dar şi cu un meci mai mult disputat decât primele două clasate şi Damila Măciuca, cu 28, cu două meciuri mai puţin jucate decât UTA, speră şi ele să ocupe la final unul din locurile care duc în Liga I.

Sursa: Sport Arad

Foto: Florin CEAUŞU

Victoria cu Luceafărul Oradea îl face pe Adrian Marţian să fie în continuare optimist în privinţa luptei la promovare, dar pe de altă parte patronul UTA-ei este supărat pe ineficienţa atacanţilor, care ratează cu seninătate în fa

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 8 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 10 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 12 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 8 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 10 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 6 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 8 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Un pilot de curse, un fost paraşutist, un influencer anti-sistem sau un anti-vaccinist, printre noii debutanţi în Parlamentul European

HotNews acum 54 minute
În timp ce atenţia s-a concentrat pe câştigurile extremei drepte în alegerile pentru Parlamentul European, unii candidaţi anti-sistem declaraţi, de stânga şi de dreapta, sunt pregătiţi să îşi ocupe locurile la Strasbourg. Reuters a făcut o selecţie

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 8 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

FOTO & VIDEO Naționala României a ajuns în Germania - Tricolorii, încrezători înainte de startul EURO 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de fotbal a României va juca primul meci la un Campionat European după o pauză de 8 ani, iar primul duel din faza grupelor este programat pe 16 iunie, contra Ucrainei. Ianis Hagi la naționala RomânieiFoto: ATTILA KISBENEDEK / AFP /

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°