Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc, marti, 23 aprilie pe Sfântul Gheorghe. În conștiința populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din calendarul ortodox. Este cunoscut în popor sub numele de Sân-Gheorghe şi este considerat un zeu al vegetaţiei, protector al vitelor şi oilor dar şi al naturii înverzite.
În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe este al doilea stâlp calendaristic, alături de Sfântul Dumitru. Între cei doi Sfinţi există o înţelegere cosmică. Se spune că dacă plouă în această zi anul va fi mănos. Ştim tot de la bătrâni că atunci când se aud primele broaşte cântând, Sfântul Gheorghe ia cheia de la Sfântul Dumitru şi deschide drumul naturii spre viaţă. Oamenii îşi împodobesc stâlpii de la poartă cu ramuri verzi de salcie înmugurită pentru a proteja gospodăria de duşmani şi de lucruri rele. În trecut, această sărbătoare era cinstită cu joc şi voie bună timp de trei zile. Obiceiul ramurilor verzi de Sf. Gheorghe are o dublă semnificaţie în civilizaţia tradiţională: marchează venirea primăverii şi are proprietăţi apotropaice. Rădăcinile acestei practici se regăsesc în credinţa că, atunci când vine pe pământ, Sf. Gheorghe îşi leagă calul de un stâlp al porţii şi paşte iarbă de pe glie. Obiceiul este răspândit în majoritatea zonelor etnografice ale ţării. Astfel, în Muntenia , în ajunul sărbătorii, se pregătesc ramuri de fag. În dimineaţa zilei de Sf. Gheorghe, capul familiei aşază ramurile la poartă, la uşile casei, la ferestre, la grajduri, în grădini şi pe morminte. Oamenii, animalele, gospodăriile şi cei decedaţi sunt astfel protejate de spiritele malefice, spirite active la început de an pastoral. Sărbătoarea Sf. Gheorghe este aşteptată, în lumea satului tradiţional, şi de fetele nemăritate. Se spune as
