TIMIȘOARA. Joi 25.04.2013 între orele 14.00-15.00 UST Filiala CNS „Cartel Alfa” Timiş organizează o acţiune de pichetare a Prefecturii Timiş. Acţiunea este organizată în semn de protest faţă de tegiversarea modificării Legii Dialogului Social, L62/2011., modificare solicitată de confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional.
Sindicaliștii cer:
1.Parlamentarilor de Timiş pentru a face loby în acest sens
2.Guvernului României pentru a urgenţă adoptarea acestor modificări
Considerăm ca actualul guvern şi actuala alianţă de guvernare au obligaţia morală de a pune în practica promisiunile făcute atunci când erau în opoziţie sau în campania electorală. Tragem un semnal de alarmă , că exista mari nemulţumiri pe această temă, în rândul salariaţilor pe care-i reprezentam şi aşteptam ca această modificare să aibă loc în regim de urgenţă pentru a nu crea tensiuni sociale, care să producă forme de protest mult mai radicale, spune Ștefan Gogoșanu, președinte Cartel Afla.
TIMIȘOARA. Joi 25.04.2013 între orele 14.00-15.00 UST Filiala CNS „Cartel Alfa” Timiş organizează o acţiune de pichetare a Prefecturii Timiş. Acţiunea este organizată în semn de protest faţă de tegiversarea modificării Legii Dialogului Social, L62/2011., modificare solicitată de confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional.
Sindicaliștii cer:
1.Parlamentarilor de Timiş pentru a face loby în acest sens
2.Guvernului României pentru a urgenţă adoptarea acestor modificări
Considerăm ca actualul guvern şi actuala alianţă de guvernare au obligaţia morală de a pune în practica promisiunile făcute atunci când erau în opoziţie sau în campania electorală. Tragem un semnal de alarmă , că exista mari nemulţumiri pe această temă, în rândul salariaţilor pe care-i reprezentam şi aşteptam ca această modificare să aibă l