Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 3.000 de elevi înscrişi în clasa pregătitoare, după prima etapă

Publicat in Gazeta Noua, marți 23 aprilie 2013 ·

După finalizarea primei etape de înscriere, 3.136 de elevi şi-au depus dosarele pentru clasa pregătitoare. Cea de-a doua etapă este programată în perioada 8-17 mai.

Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare s-a finalizat luni, 22 aprilie, şi, potrivit informaţiilor remise de ISJ Olt, au fost depuse 3.136 de dosare ale micuţilor. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun că, din toamnă, în judeţul Olt, vor funcţiona aproximativ 190 de clase pregătitoare, cu 18 mai multe decât în prezent. Această măsură de creştere a numărului de clase se dovedeşte a fi fundamentată deoarece numărul elevilor înscrişi, chiar şi după prima etapă, este mult mai mare faţă de anul trecut.

„Sunt mai mulţi decât anul trecut. Pentru anul şcolar 2013-2014, vor funcţiona în judeţul nostru aproximativ 190 de clase pregătitoare, dintre care 168 în regim normal, 31 în regim simultan cu două clase, 19 în regim simultan de trei clase şi cinci în regim simultan de patru clase”, a declarat Mirela Paraschiv, purtătorul de cuvânt al ISJ Olt.

A doua etapă de înscriere la clasa pregătitoare este programată între 8 şi 17 mai. La această etapă participă doar copiii care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ, după prima etapă. Potrivit calendarului înscrierilor, dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.

Dascăli pregătiţi

Cadrele didactice care vor preda, în următorul an şcolar, la clasa pregătitoare vor urma un curs de formare în cadrul aceluiaşi program ca şi anul trecut. Formarea se va realiza în cadrul proiectului „Organizarea inte

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Augustin Zegrean, despre procesul deschis de Călin Georgescu: Curtea de Apel va da o hotărâre care va fi supusă recursului, iar un recurs la Înalta Curte se judecă, dacă ai noroc, după un an

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu, acea decizie nu va fi definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, t

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum 2 ore
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

UPDATE-Departamentul american al Trezoreriei anunţă Congresul că a fost victima unui atac cibernetic al Chinei, într-un un ”incident major de securitate informatică”

News.ro acum o ora
Departamentul american al Trezoreriei anunţă luni, într-un mesaj transmis aleşilor din Camera Reprezentanţilor, pe care AFP scrie l-a consultat, că a fost victima unui atac cibernetic la începutul lui decembrie - fără riscuri la adresa elementelor c

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 7 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 9 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum 3 ore
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Cererile de recuzare a judecătoarei din procesul lui Călin Georgescu au fost respinse. Pronunțarea pe fond se dă marți

Adevarul acum o ora
Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins luni, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei care se ocupă de procesul în care se contestă anularea alegerilor prezidenţiale.

Cod galben de ceaţă în jumătate de țară, luni seara

G4Media acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare în zone din 23 de judeţe, transmite Agerpres. Astfel, până la ora 23:00, va fi ceaţă ce determină vizibilitate redusă su

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
vin.

3°/9°
Iasi
acum

mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
vin.

-0°/6°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°
vin.

1°/7°