Balaş Dana Elisabeta reprezintă o societate profesională de lichidare, cu sediul în Petroşani, şi lichidează în această calitate mai multe societăţi comerciale cu sediul în zonă. Asta cu toate că firmele familiei sale au derulat şi derulează relaţii comerciale în special pe raza Văii Jiului, intrând adesea în conflict cu furnizorii neplătiţi (dovadă stă, oricând, portalul instanţelor de judecată). Cum se departajează interesele personale ale doamnei Balaş de cele de afaceri şi de cele ale statului, care îi oferă spre lichidare firme pentru a recupera bani? Păi, nu prea se delimitează.
Din afacerist ţepar, lichidator harnic
La data de 24.04.2007, Balaş Dana Elisabeta a fost numită administrator al SC MTL Prodis Impex SRL Petroşani. Pe durata mandatului său, care s-a încheiat la 25 ianuarie 2010, MTL Prodis Impex SRL a înregistrat un număr de 11 incidente bancare, respectiv un refuz major (fila cec cu seria BA313 şi numărul 2160337) la data de 17.07.2009 şi alte 10 refuzuri de plată, adică 4 minore şi 6 majore, respectiv bilete la ordin refuzate la plată în datele de 27, 30 şi 31.08.2007, respectiv 5, 11 şi 19.09.2007, dar şi în 3 şi 12.10.2007.
Litigii şi falimente răsunătoare
De numele familiei Balaş se leagă litigii şi falimente răsunătoare. Sunt cunoscute în Valea Jiului falimentele răsunătoare ale Sevcon Impex SRL (Petroşani, Oituz 2/1/2) – în prezent radiată, ai cărei asociaţi au fost Balaş Ovidiu Severius şi Pîrvu Călin Constantin, şi Stebal Ovidiu Servprod SRL (Petroşani, Oituz 2/1/2) – în prezent radiată, al cărei asociat a fost Balaş Ovidiu Severius.
De numele MTL Prodis Impex SRL (Petroşani, str. Fabricii nr. 11), având în prezent ca asociat unic şi administrator pe Ianc Maria, dar al cărei administrator a fost Balaş Dana Elisabeta, se leagă cele 11 incidente bancare amintite.
Astăzi, afacerile familiei Balaş