Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a fost luni, 22 aprilie, teritoriul „de luptă” dintre fostul inspector şef Mihail Mohora şi inspectorul Marius Ţecu.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a fost luni, 22 aprilie, dis de dimineaţă, teritoriul „de luptă” a doi angajaţi. Fostul inspector şef Mihail Mohora şi un inspector de muncă, Marius Ţecu, au fost protagoniştii unui scandal cu iz penal. Povestea scenei „de lupte” este una cât se poate de obişnuită în instituţiile din România: Ţecu alături de fiul lui Mihora, actualul inspector şef interimar Cătălin Măhora şi Lorena Ghiluş şi-au depus dosarele pentru concursul ce urmează a fi organizat pentru funcţia de seamă a instituţiei. Lupta este acerbă iar din ea iese cine poate! Marius Ţecu, aflat în concediu de odihnă, susţine că luni dimineaţa, Mihail Mohora l-ar fi agresat fizic şi verbal după ce Ţecu i-ar fi cerut explicaţii cu privire la respingerea dosarului său.
„Azi dimineaţă, domnul Mohora m-a agresat verbal şi fizic cu înjurături pe care nu le pot reproduce. Apoi m-a îmbrâncit şi mi-a dat o palmă. Am fost la IML şi mi-au dat certificat medico-legal. Totul pentru că am îndrăznit să candidez împotriva fiului său, Mohora Cătălin Tiberius, pentru că familia Mohora conduce această instituţie de 16 ani. Dânsul mi-a zis că am avut tupeul să candidez şi m-a lovit. Vă daţi seama că am început să ţip „De ce daţi în mine? Că nici tata nu a dat în mine!” şi m-au auzit toţi colegii. Oricum a fost de faţă şi un alt coleg.”, a declarat Marius Ţecu, cel care susţine că a fost agresat.
De cealaltă parte, Mihail Mihora susţine că este nevinovat şi că nu l-a agresat fizic pe colegul său. Ba mai mult, acesta a declarat că în cazul în care colegul său continuă cu ameninţările se gândeşte dacă îl va acţiona în instanţă.
„Nu l-am bătut şi nici vorbă de palme sau aşa ceva. Dânsul şi-a depus un dosar pentru concurs