Dacă în mod normal, închirierea unui loc de parcare de reşedinţă costă maximum 156 de lei pe an, în unele zone ale oraşului, se ajunge la plata unor sume colosale
Criza locurilor de parcare din anumite zone ale oraşului sau râca dintre vecini face ca de multe ori ca licitaţiile pentru închirierea acestora, organizate de Primăria Braşov, să se desfăşoare într-un mod mult mai aprins decât cele pentru opere de artă celebre. Astfel, cea mai mare sumă care a fost achitată pentru un loc, anul acesta, a fost de 950 de lei, însă anii trecuţi s-a ajuns şi la sume ce au depăşit 2.000 de lei pentru o parcare în zona centrală.
Anul acesta, au fost licitate 684 de noi locuri de parcare, amenajate până la finele anului trecut. Cel mai mare preţ pentru un loc de parcare a fost dat de un braşovean care locuieşte pe strada Parcul Mic, respectiv 950 de lei. Zona este destul de aglomerată, astfel că licitaţia s-a desfăşurat într-un mod foarte aprins, chiar dacă în mod normal preţul unui loc de parcare în zonă ar fi fost de 132 de lei.
Locuri licitate la preţuri mai mari decât taxa prevăzută în regulamentul emis de Primărie au mai fost şi pe Calea Bucureşti, B-dul Mihail Kogălniceanu, dar şi pe strada Vişinului, unde un braşovean şi-a dorit cu orice preţ un anumit loc, astfel că va achita pentru acest an o taxă de 710 lei.
„Până acum, în municipiul Braşov au fost atribuite 37.137 de locuri de parcare rezidenţială, din cele 41.000 care sunt amenajate în toate cartierele din oraş”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. Miercuri, vor mai fi scoase la licitaţie alte 43 de locuri de parcare amenajate recent. Acestea se află pe B-dul Griviţei, la numerele 46B, 48, 50 şi 50A, dar şi pe strada Mihai Viteazu la numerele 92, 94 şi 98.
Care sunt tarifele aprobate
Licitaţia pleacă de la preţul minim al unui abonament