* programul va fi acelaşi de până acum, luni, de la ora 11.00 la 19.00 iar de marţi până vineri, între orele 9.00 - 17.00
Miercuri se deschide prima secţie transferată în noul sediu al Bibliotecii din Piaţa Poligon nr. 4. Într-un spaţiu mult mai larg şi mai luminos a fost instalată Mediateca, conţinând mii de DVD-uri cu filme - documentare, artistice sau desene animate -, muzică clasică şi modernă - inclusiv înregistrări din concerte, precum şi CD-uri. Pentru melomani au fost păstrate în colecţii şi discurile de vinil şi partiturile de calitate. Până la definitivarea transferului de carte de la sediul din Calea Călăraşilor la cel din Piaţa Poligon, programul Mediatecii va rămâne cel anterior, adică luni, de la ora 11.00 la 19.00, iar de marţi până vineri, între orele 9.00 - 17.00. După finalizarea mutării, programul va fi prelungit zilnic până la ora 19.00. Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" se află într-un amplu proces de mutare a tuturor activităţilor către cel mai nou sediu de bibliotecă din ţară. Ca urmare, pe rând, vor fi închise secţiile care lucrează cu publicul. Secţia pentru Copii este închisă începând luni, 22 aprilie, şi urmează Sala de Lectură şi Secţia de Împrumut pentru Adulţi. "Dar pentru că nu dorim să oprim accesul la lectură şi la informare a publicului brăilean, vom avea permanent deschisă cel puţin o secţie de unde să poată fi împrumutate cărţile necesare. Filialele Bibliotecii din cartierele Brăiliţa, Chercea şi Radu Negru nu vor fi afectate de operaţiunile de mutare şi pot reprezenta o alternativă de informare. Dorim să ne cerem scuze pentru eventuale inconveniente celor afectaţi, dar vrem să oferim utilizatorilor Bibliotecii servicii de maximă calitate, rapide şi eficiente", a precizat şeful Secţiei de Relaţii Publice, dr. Claudiu Brăileanu.
* programul va fi acelaşi de până acum, luni, de la ora 11.00 la 19.00 iar