Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 2.900 de elevi înscrişi în clasa pregătitoare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 24 aprilie 2013 ·

A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 7 – 31 mai

După prima etapă de înscriere, care s-a desfăşurat în perioada 2-22 aprilie, în judeţul Satu Mare au fost înscrişi şi validaţi 2.926 de elevi din cei 3.145 recenzaţi, astfel că pentru cea de a doua etapă au mai rămas încă 219 elevi. De asemenea, în aceeaşi perioadă, pentru clasa întâi au fost încrişi 230 de copii.

Aproape 220 de copii neînscrişi

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, la nivelul judeţului nostru, din cei 3.145 de copii recenzaţi pentru clasa pregătitoare, după prima etapă au fost înscrişi şi au fost validaţi în aplicaţia electronică 2.926. Din aceştia, 2.502 s-au înscris la unităţile şcolare din circumscripţia de care aparţin, iar 424 s-au înscris la alte unităţi şcolare decât cele din circumscripția de domiciliu. De asemenea, din cei 2.926 de copii înscrişi, 1.913 sunt la secţia română, 931 la secţia maghiară şi 82 la secţia germană.

În municipiul Satu Mare, în învăţământul tradiţional, 554 copii au fost înscrişi la secţia română, 223 la secţia maghiară şi 81 la secţia germană, în timp ce 67 copii au fost înscrişi la alternativa educaţională Step by Step – secţia română.

Pentru clasa întâi, la nivelul judeţului Satu Mare au fost înscrişi 230 de copii de 7 ani care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2012-2013 la clasa pregătitoare şi ai căror părinţi au solicitat înscrierea direct în această clasă în anul şcolar 2013-2014.

Urmează etapa a doua

Etapa a doua de înscriere pentru clasa pregătitoare va debuta pe 29 aprilie când vor fi afişate la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar şi al unităţilor de învăţământ a candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a listei copiilor neînscrişi după prima etapă, iar în perioada 7 – 31 mai vor avea l

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 41 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanţelor anunţă că noul şef al ANAF a schimbat 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti / Nazare: Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, marţi, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva eveziunii fiscale, iar preşedintele ANAF a dispus schimbarea a

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 48 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 59 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 4 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°