Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina mai are încă de rezolvat probleme ivite după preluarea Spitalului de Pneumoftiziologie Scorniceşti, ultima fiind semnalată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice în urma unui control derulat la Scorniceşti. DGFP a supus analizei perioada 2010 - 2012, constatându-se că în acest interval au fost luni pentru care nu s-a calculat şi constituit fondul de handicap.
Este vorba de 40.000 lei, la care se adaugă încă 10.000 lei din penalităţi, bani din care se puteau achiziţiona produse sau servicii de la unităţi protejate (unităţi care au angajate persoane cu nevoi speciale).
„Sunt bani pe care noi trebuie să-i dăm, pentru că personalul care avea atribuţii în sensul constituirii acestui fond nu mai este al nostru, fiind disponibilizat”, a declarat directorul economic al SJU, Elena Vişan.
Managerul Andrei Iordache a precizat, la rândul său, că la acest moment sunt achitate toate arieratele fostului Spital de Pneumoftiziologie Scorniceşti. La preluare, spitalul avea datorii de aproximativ 500.000 lei (5 miliarde lei vechi), la diverşi furnizori, de la cei de medicamente, până la utilităţi şi servicii.