Liberalul Dan Radu Ruşanu, propus şi validat de Comisiile parlamentare pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), nu poate ocupa această funcţie pentru că este incompatibil. Membrii familiei sale sunt acţionari majoritari la o companie listată pe Bursa de Valori Bucureşti, iar piaţa de capital ar urma să fie supravegheată tocmai de Dan Radu Ruşanu.
Mai exact, potrivit datelor publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, cel mai mare acţionar al companiei International SA Sinaia, care desfăşoară activităţi în domeniul hotelier, este Ruşanu Ana Rucsandra, fiica liberalului, cu o participaţie de 36,277%. Un alt acţionar este Anastase-Ruşanu Dana-Maria, la fel, fiica lui Ruşanu, cu o participaţie de 10%.
La capitolul 3, articolul 9, punctul e) din Ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară se precizează că membrii ASF trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: “să nu fie membri în consiliile de administraţie, consiliile de supraveghere, irectorate sau în comisiile de cenzori, să nu deţină funcţia de directori ori alte funcţii la persoanele juridice şi entităţile care sunt supuse supravegherii ASF, şi să nu deţină ei şi/sau membrii familiilor lor până la gradul al treilea inclusiv, direct sau indirect, o participaţie de cel puţin 10% din capitalul acestor persoane juridice şi entităţi sau din drepturile de vot, ori o participaţie care să permită exercitarea unei influenţe semnificative asupra luării deciziilor în adunarea generală sau în consiliul de administraţie a acestora”.