Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Astăzi e Bayern-Barcelona, prima semifinală a ligii Campionilor! Vezi un gol marcat de Hagi într-un astfel de meci

Publicat in Adevarul, marți 23 aprilie 2013 ·

Acum 16 ani, Regele puncta pentru catalani chiar pe Olympiastadion din Munchen, tot într-o semifinală de cupă europeană.

Bayern Munchen şi FC Barcelona se vor întâlni diseară (TVR 1, DigiSport, DolceSport), pentru a 7-a oară în cupele europene, iar un episod din confruntarea partidelor directe la avut în prim- plan pe Gheorghe Hagi. S-a întâmplat pe 2 aprilie 1996, în chiar primul meci oficial dintre cele două mari puteri ale fotbalului mondial. Era tot o semifinală, dar de Cupa UEFA, nu de Liga Campionilor. Printre titularii catalanilor, Hagi şi Gică Popescu, alături de alte nume grele precum Figo, Ferrer, Guardiola, Amor, Nadal ori portarul Busquets, tatăl actualului mijlocaş de la Barcelona. „Regele” a marcat în minutul 77, după ce a interceptat o pasă trimisă neglijent acasă de Babbel şi a egalat pe tabelă la doi. „Sigur că ţin minte golul. Meciul a fost strâns. S-a jucat pe o ploaie chinuitoare. Bayern avea o echipă foarte tare atunci cu mulţi jucători de valoare”, şi-a adus aminte Hagi. Între vedetele nemţilor se numărau Kahn, Scholl, Sforza, Klinsmann, Mattheus şi francezul Jean Pierre Papin, iar antrenor era chiar Franz Beckenbauern. De altfel, în returul de pe Nou Camp, Bayern a învins cu 2-1 şi s-a calificat în finală, câştigând apoi trofeul în faţa lui Bordeaux.

Bayern e o nucă tare acasă

Trei ani mai târziu, în Liga Campionilor, Bayern a bătut de două ori Barcelona, cu 1-0 şi 2-1, în grupe, însă ultima dublă dintre cele două combatante s-a terminat net în favorea echipei lui Messi. În 2009, în sferturile Ligii, Barca a trecut de bavarezi, după 4-0 acasă şi 1-1 în deplasare. La returul de pe „Allianz Arena”, Guardiola a fost suspendat, iar pe banca tehnică şef a fost chiar Tito Vilanova, antrenorul de acum. Raportat la istoria meciurilor directe, dintre Bayern şi Barcelona, munchenezii stau mai bine şi la fel fel stau lucrurile şi palmare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 13 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-9°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°