Bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost suplimentat cu 1,226 milioane lei pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, precum şi de Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, potrivit unei Hotărâri publicate în Monitorul Oficial Partea I.
"Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, pe anul 2013, cu suma de 1.226.000 lei, la capitolul 68.01 'Asigurări de asistenţă socială', titlul 10, 'Cheltuieli de personal', din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - 'Acţiuni generale'. Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate numai pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare", se arată în document.
Hotărârea este semnată de primul ministru Victor Ponta, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, ministrul delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pană, viceprim-ministrul, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, şi secretarul de stat în MFP Gheorghe Gherghina.