Bucureşti, 23 aprilie, 2013 – Numărul companiilor care caută să angajeze avocaţi interni (in-house) va creşte în perioada următoare, potrivit unui recent sondaj efectuat de PwC, după ce o treime dintre respondenţi au indicat o creştere a numărului de litigii internaţionale în care sunt implicate.
Sondajul, Corporate Choices in International Arbitration (IA), arată că 35% dintre respondenţi au indicat o creştere a numărului de dispute internaţionale în care sunt implicate companiile lor. Când au fost întrebaţi cu privire la metodele prin care aleg să rezolve astfel de dispute, de două ori mai mulţi respondenţi au menţionat arbitrajul internaţional faţă de alte forme de tranşare a litigiilor.
În prezent, companiile au tendinţa de a cere consultanţă specializată de la firme de avocatură, dar în actualul climat de piaţă şi în condiţiile creşterii costurilor procedurilor juridice, multe companii se îndreaptă spre recrutarea de avocaţi in-house. În timp ce 90% dintre respondenţi au un departament juridic separat, sondajul a indicat faptul că doar 49% dintre companiile analizate au o echipă internă de avocaţi specializată în litigii.
Analiza, realizată în parteneriat cu Universitatea Queen Mary din Londra, a vizat tendinţele în materie de arbitraj internaţional în mai mult de 100 de companii multinaţionale, cu accent pe serviciile financiare, sectorul energetic şi cel de construcţii.
Per ansamblu, 73% dintre respondenţi au declarat că arbitrajul internaţional este potrivit pentru rezolvarea disputelor transfrontaliere, îndeosebi participanţii din sectorul energetic şi cel de construcţii. Când au fost rugaţi să clasifice diversele metode de tranşare a disputelor în funcţie de preferinţă, 68% dintre respondenţii din construcţii au indicat arbitrajul drept metoda preferată de rezolvare a disputelor, în vreme ce în sectoru