Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conacul din Buzău al fostului prim-ministru, Alexandru Marghiloman, este scos din ruină cu banii Uniunii Europene

Publicat in Adevarul, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Unul dintre cele mai reprezentative ansambluri arhitectonice din Buzău, Conacul Marghiloman, va căpăta măreţia de odinioară, cu ajutorul unor fonduri de la Uniunea Europeană. Vila Albatros, clădirea principală a domeniului care a aparţinut marelui politician de la începutul secolului XX, Alexandru Marghiloman, a stat în ruină mai mult de şase decenii, din cauza ignoranţei autorităţilor.

Conacul Marghiloman a fost construit între anii 1882 şi 1887, de către Iancu Marghiloman. Dupa ce acesta a murit, fiul său, Alexandru Marghiloman, a ales să îl modernizeze, apelând la serviciile unui arhitect de origine franceză, Paul Gottreau. Acesta era renumit deja pentru proiectarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni şi a clădirii Fundaţiei Universitare Carol I din Bucureşti.

Sub grija lui Gottreau, conacul a devenit o clădire masivă, cu arhitectură în stil franţuzesc. În 1897, a fost inaugurată Vila Albatros, situată într-un parc imens, cu heleşteu, care avea alături dependinţe, precum vile pentru personal pentru musafiri, case pentru grădinari şi portari, grajduri pentru caii de curse. Pe vremea aceea, caii de curse de la Conacul Marghiloman erau celebri după ce câştigaseră 27 derby-uri.

Palatul Marghiloman avea 31 de camere şi era deosebit de luxos. Pe jos era parchet, iar pereţii erau tapetaţi cu mătase. Foto Conacul Marghiloman

După decesul lui Alexandru Marghiloman, conacul a intrat în continuă degradare. Se zvoneşte că proprietarul terenului, C. Musceleanu, ar fi blestemat să se aleagă praful de orice se construieşte pe acest loc deoarece terenul respectiv fusese pierdut la cărţi, în favoarea lui Iancu Marghiloman.

Perioada interbelică a fost una lipsită de oportunităţi de salvare a ansamblului monumental care a aparţinut marelui politician Alexandru Marghiloman. În anii 1936-1937, Consiliul orăşene

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO | Percheziții la influencerii care i-au făcut reclamă lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desfășoară, pe 20 martie 2025, 17 percheziții domiciliare în București și nouă județe, într-un dosar penal ce vizează coruperea alegătorilor. Printre cei verificați se numără și influenceri c

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 3 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 20 martie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit. În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton

23 de tramvaie din București, retrase din circulație de inspectorii ANPC din motive de siguranță și igienă

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a oprit temporar din circulație 23 de tramvaie din București, în urma unui control desfășurat în noaptea de 19 spre 20 martie în mai multe depouri ale Societății de Transport București (ST

Trei pacienți din Fâșia Gaza, transportați cu o aeronavă Spartan în Norvegia

Ziare.com acum o ora
O aeronavă C 27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a decolat în joi, 20 marti, în jurul orei 00.05, spre Oslo, Norvegia, unde a transportat trei pacienţi şi cinci aparţinători dintre cei sosiţi din Israel în seara zilei de 19 martie. Alţi pacienţi a

Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

Libertatea acum 9 ore
Alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai, au intrat în linia dreaptă. După validarea ultimilor candidați de către Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 nume care vor concura pentru funcția de președinte al țării în

Autoturisme de lux cu numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, în valoare de peste 200.000 euro, descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa - FOTO

News.ro acum o ora
Două autoturisme de lux, în valoare de peste 200.000 de euro, care aveau numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa. Maşinile urmau să fie exportate în Turcia.

Administrația Trump ia în considerare renunțarea la comanda NATO în Europa

Mediafax acum o ora
Comanda NATO în Europa a început cu eroul celui de-al Doilea Război Mondial de atunci și viitorul președinte Dwight D. Eisenhower. Dar administrația Trump, potrivit a doi oficiali din domeniul apărării familiarizați cu planificarea și cu o informare

Doi copii și mama lor, la spital din cauza concentrației mare de dioxid de carbon în casă

Mediafax acum o ora
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, pompierii au intervenit pentru a acorda primul ajutor pentru doi copii și un adult care s-au intoxicat cu monoxid de carbon în casă, pe strada Bela Bartok, din Bistrița. Cei trei erau conștienți. Cei doi copii în vârstă

TikTok-erul Alin Borcan a amenințat, dezbrăcat, cu o armă de jucărie, după percheziții: „Nu mai veniți, că trag. Domnule Georgescu, vă iubesc”

Gandul acum o ora
Autoritățile efectuează 17 percheziții domiciliare în mai multe județe într-un dosar de corupere a alegătorilor. Printre persoanele vizate se numără influencerii Makaveli, Bogdan Peșchir, dar și TikTok-erul Alin Borcan. După ce oamenii legii a desci

Vremea

București
acum

10°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/14°
Iasi
acum

joi

2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

10°
joi

4°/10°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/11°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°