Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste reluate la Spitalul Municipal Vulcan

Publicat in CityNews Alba, marți 23 aprilie 2013 ·

Pentru a doua zi consecutiv, medicii şi asistentele de la Spitalul Municipal Vulcan îşi cer salariile în curtea instituţiei.

Oamenii ar fi trebuit să-şi primească salariile încă din data de 15 aprilie, dar au aflat că vor beneficia de numai 50% din retribuţiile lunare, pentru că nu sunt bani. Grav este că nici măcar cele 50 de procente nu sunt sigure, pentru că Spitalul Municipal Vulcan aşteaptă un împrumut de 50.000 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate ca să poată plăti măcar jumătate din banii angajaţilor. Luni oamenii au aşteptat să discute cu cineva de la Primărie, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În această dimineaţă, aproximativ 50 de angajaţi au reluat protestul, dar asistenţa medicală nu este afectată de această manifestare. În urmă cu mai bine de o lună de zile, angajaţii de la spitalul Vulcan au fost de accord cu reducerea salariilor şi tăierea unor sporuri pentru ca instituţia să poată depăşi perioada financiară grea pe care o traversează, dar nici aşa lucrurile nu s-au deblocat. Banii decontaţi de Casa de Asigurări de Sănătate pentru serviciile pe luna martie au fost folosiţi pentru achitarea datoriilor la bugetul de stat, iar pentru salarii nu mai sunt bani. Pentru deblocarea situaţiei s-a solicitat un avans la casa de sănătate şi s-a făcut chiar şi unmemoriu la Casa Naţională de Asigurări.

Spitalul municipal din Vulcan are 140 de angajaţi şi este structurat pe secţiile de Boli Contagioase, Pediatrie, Interne, Recuperare Fizică, Obstetrică-Ginecologie, Compartiment Primiri Urgenţe, ambulatoriul de specialitate şi laborator

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 2 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 2 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Premierul ungar Viktor Orban va ține un discurs săptămâna aceasta la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad

HotNews acum 57 minute
Câteva sute de persoane sunt așteptate să participe săptămâna aceasta la cea de-a 34-a ediție a Universității de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad, premierul ungar Viktor Orban urmând să își susțină tradiționalul discurs în cursul zilei de sâmbăt

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum o ora
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Video Un avion militar s-a prăbușit în campusul unei școli. Cel puțin o persoană a murit

Adevarul acum 3 ore
Un avion militar de antrenament s-a prăbușit în incinta unei școli din Dhaka, Bangladesh, provocând mai multe victime.

Peste 400.000 de pagini din patrimoniul documentar al Bibliotecii Județene Timiş, digitizate

Timpolis acum 21 minute
Sursă foto: BCUT Consiliul Județean Timiș anunță finalizarea procesului de digitizare a peste 400.000 de pagini din colecțiile Secției Documentar – Periodice a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”. Demersul, cu o valoare estimată de aproximativ

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 5 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°