Atunci când îl întâlneşti pe drum, sau pe tarla, pe domnul Toader Nicodin din satul Brusturi, te gândeşti ca la un om care abia dacă a ieşit la pensie. Doar atunci când îţi spune că a bătut 91 de ani, începi să te gândeşti că baciul Toader Nicodin se numără printre acei puţini aleşi, care se pot mândri cu o vârstă frumos purtată. În ceea ce ne priveşte, pentru a le oferi celor din tânăra generaţie şi câteva exemple de viaţă, câteva modele de urmat, ne-am gândit să ne aşezăm alături de domnul Toader Nicodin şi mai lăţim vorba cu domnia sa despre unele, despre altele…
Am pornit, fireşte, de la zilele de pe urmă – pe care tocmai le trăim – şi despre care baciul Toader nu are nici pe departe o părere prea bună: „Nu-mi place nicidecum de ceea ce văd seară de seară la televizor. Sunt total dezamăgit de cei care ne conduc astăzi şi care nu pun nici un preţ pe ţară, dar mai ales pe popor. Eu am făcut Războiul Mondial de la un capăt, la celălalt. L-am început cu eliberarea Basarabiei, iar pe 25 mai 1945 am defilat la Praga, în acest minunat „oraş de aur” cum i se mai spune şi care a fost şi capitală de Imperiu. Am dobândit trei răni în război şi am ajuns până la gradul de sergent, comandant de pluton. Treceau gloanţele pe lângă urechile mele ca boabele de cucuruz, dar m-a ferit bunul şi dragul Dumnezeu de rău. Pentru asta, că sunt veteran de război şi că am stat cu pieptul în calea furtunii, vorba Iancului, m-am ales cu o amărâtă de pensie de 200 de lei. Alţii, precum văd pe la televizor, au pensii de cincizeci de milioane pentru că au căprărit pe timp de pace sau pentru că au dormit un mandat sau două prin Parlament. Nu-i drept ceea ce se întâmplă.”
Din vorbă în vorbă, trecem peste amărăciunile cotidianului şi ne afundăm în miezul vieţii baciului Toader Nicodin. Îl provocăm să ne povestească despre sănătate, despre lucrul câmpului şi despre pădure: „Mă mai
