Libanezul Hussein Kassem Ghzayel este acuzat de acte de terorism. Bărbatul a fost reţinut de procurorii DIICOT-Craiova pentru 24 de ore pe data de 11 aprilie, însă magistraţii Curţii de Apel au respins propunerea de arestare preventivă.
Procurorii DIICOT-Craiova au făcut imediat recurs împotriva sentinţei la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Judecătorii au decis ieri ca libanezul să fie cercetat în continuare în stare de libertate, iar sentinţa este defintivă.
Cetăţeanul libanez Hussein Kassem Ghzayel, în vârstă de 34 de ani, suspectat de tentativă de acte de terrorism.Medicul ginecolog este acuzat de tentativă de terorism după ce ar fi cumpărat arme pentru facţiuni militare din Liban, Palestina şi Siria.
Hussein Kassem Ghzayel a absolvit Facultatae de Medicină din Craiova. Libanezul în vârstă de 34 de ani a fost medic rezident la Spitalul Judeţean din Craiova.
Bărbatul acuzat de acte de terorism a fost la un pas în anul 2010 să fie returnat în Liban, după ce, la data de 7 decembrie, Oficiul Român pentru Imigrări a stabilit că acesta nu mai are drept de şedere pe teritoriul României. Hussein Kassem Ghzayel a contestat hotărârea la Curtea de Apel Craiova, iar instanţa i-a dat câştig de cauză la data de 14 aprilie 2011, dispunând anularea deciziei de returnare.
Procurorii DIICOT-Craiova au defectuat pe data de 11 aprilie şase percheziţii domiciliare în municipiul Craiova, la membrii unei grupări, printre care cetăţeni libanezi, suspectaţi de tentativă de acte de terorism, după ce ar fi cumpărat ilegal arme militare letale destinate unor facţiuni militare din Liban, Palestina şi Siria.