Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo începe reconstrucţia cu un alt dinamovist: "Alo, să vină SMURD-ul!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 23 aprilie 2013 · ·

Surse autorizate susţin că Negoiţă l-a sunat pe Mulţescu şi i-a propus să revină în Ştefan cel Mare. Contractul va fi semnat acum, mutarea se va oficializa la vară.

Ţălnar are zilele numărate la Dinamo, chiar dacă bilanţul său nu e deloc dezastruos: 5 victorii, o remiză şi două înfrîngeri, în condiţiile în care are la dispoziţie un lot "subţire" măcar din punct de vedere numeric.

Surse din cadrul clubului susţin că şefii i-au decis deja viitorul "Ţînţarului" după insuccesul de la Tîrgu-Jiu, 0-2. Imediat după partida de duminică seara, Ionuţ Negoiţă l-a sunat pe Gheorghe Mulţescu şi i-a propus să se întoarcă în "Groapă! Interesant e că Mulţescu pregăteşte din această iarnă Gazul din Mediaş, adică tocmai adversarul roş-albilor de duminică!

Vine şi Yuksel

Antrenorul de 61 de ani s-a consultat cu colaboratorii săi, l-a sunat şi pe Yuksel Yesilova, preparatorul fizic turc pe care el l-a adus în România şi care acum lucrează cu Dorinel Munteanu la Mordovia Saransk. Yesilova a acceptat mutarea din vară, mai ales că şansele de a rămîne cu Mordovia în prima ligă rusă sînt foarte mici. Turcul este aşteptat la Bucureşti lunea viitoare pentru a semna angajamentul.

Aceleaşi surse susţin că Mulţescu, supranumit "SMURD" pentru abilitatea de a revigora formaţiile pe care le-a antrenat, şi-a dat acordul, iar contractul urmează să fie parafat după partida de duminică. Oficial, îşi va intra în drepturi din vară deoarece acum nu-i permite regulamentul, el pregătind deja două echipe în acest campionat: Astra şi Gaz Metan.

Bani şi achiziţii

Mulţescu nu doreşte să rămînă la Gaz Metan şi din vară din cauza dificultăţilor financiare prin care trece clubul medieşean, jucătorii şi staff-ul tehnic nefiind plătiţi de luni de zile. În discuţia purtată cu Negoiţă, acţionarul "cîinilor" l-a asigurat că nu se va lovi de probleme economice la club şi că, din

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru cei care „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”: DOVEDIREA este un proces de durată

Gandul acum 29 minute
Nicușor Dan transmite un mesaj celor care însă „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”, îndemnându-i să citească patru comunicate. Într-o postare pe Facebook, președintele României spune că „încercările de implicare a

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 4 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°