Cu ani în urmă, orice vizită în orașele Europei era o pledoarie pentru civilizație, curățenie, armonie, pentru eleganță, vorbit în șoaptă… locuri frumoase, parcuri îngrijite. Ultima oară am fost la Bruxelles, capitala Uniunii Europene, orașul cu 1.000 de instituții europene și subordonate celor europene, cu patru rânduri de guverne: valon, flamand, belgian și european. Orice autorizație la Bruxelles trece prin patru rânduri de aprobări. Orice demers, orice proiect de lege trece prin multe rânduri de birocrații, iar oamenii sunt la capătul răbdării. Am vorbit cu oameni, am fost la o conferință de mare greutate, îmi pare rău să afirm, dar lumea este împovărată de demersuri inutil de complicate. Nervoasă, lumea, pestriță, ce-i drept, o lume colorată, din care face parte un număr mare de imigranți (mulți musulmani) arborează un comportament anticivic, un fel de ”răzbunare” pe sistemul care-i obosește pe ei, pe cetățenii bruxellezi, care se întreabă ”de ce plătim atât de multe taxe?”. Între unele dintre gesturile care urâțesc orașul este aruncatul pe jos al țigărilor, resturilor, al ”micilor deșeuri” din mâni, buzunare… să fie oare forma protestatară de ”civism”? L-am întrebat, curioasă, pe patronul unui mic local, care fuma în fața intrării, de ce are atât de multe mucuri în fața restaurantului și nu face nimic? Mi-a răspuns, ușor mâhnit, că ori de câte ori a pus o scrumieră stradală lângă ușă, cineva o fura... așa încât, acum, a decis să facă ca și ei, cei care aruncă pe jos, pentru ca, din vreme în vreme, peste zi, să măture, el, singur, patronul localului, si să depună totul la tomberon… El, patronul, făcea asta? Da! La noi, în centrul Timișoarei, apoi, oriunde, în parcuri, piețe, tramvaie, în stațiile de autobuze, pe alei, se aruncă (ce-i drept, mai puțin, de la o vreme!) mucurile, ca într-o mare găleată pentru fumători. Patronii, Doamne ferește, cum să