Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directiva privind tutunul loveşte micii comercianţi

Publicat in Curierul, marți 23 aprilie 2013 ·

Peste 70.000 de retaileri vor fi afectaţi, un magazin de mărime medie pierzând circa 70.000 euro anual

Un studiu recent arată că eliminarea ţigaretelor mentolate din magazine sporeşte apetitul fumătorilor pentru aprovizionarea de pe piaţa neagră de la 15% la 51%

Implicaţiile directe pentru bugetul de stat, numai cele ce ar decurge din interzicerea ţigaretelor slim şi a celor mentolate ar reprezenta pierderi de venituri de peste 800 mil. euro

Peste 17.000 de retaileri din România au adresat o petiţie autorităţilor, atrăgând atenţia asupra efectelor aplicării directivei europene privind produsele din tutun. Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, a prezentat, într-o conferinţă de presă, motivele care au stat la baza petiţiei depuse ieri la Preşedinţia României, la Camera Deputaţilor, Senat şi la Guvern. Documentul a adunat peste 17.000 de semnături din partea retailerilor din România şi urmează să fie transmis şi Parlamentului European. Demersul urmăreşte să atragă atenţia decidenţilor români asupra implicaţiilor locale ale Directivei Europeane privind produsele de tutun şi să-i determine să ia atitudine pentru protejarea drepturilor comercianţilor români, puternic afectaţi de reglementările propuse.

Nicolescu: Această directivă contravine angajamentului UE de a susţine IMM-urile

"Mai puţină concurenţă, mai puţină flexibilitate, mai multă birocraţie, locuri de muncă pierdute şi venituri pierdute la bugetul de stat - propunerea DG SANCO referitoare la o nouă Directivă privind Produsele din Tutun este un asalt asupra IMM-urilor, care generează locuri de muncă, creştere economică şi competitivitatea Uniunii Europene. Această directivă contravine angajamentului Uniunii Europene de a susţine IMM-urile şi va avea efect negativ asupra creşterii econo

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 13 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 11 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 10 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°