Parte dintre mulţii turişti care se înghesuie, una-două, la Iaşi, ca să vadă şi să trăiască pe viu experienţa unui oraş şantierizat, ca după ultimul mare război, rămân uşor dezamăgiţi de faptul că mai sunt totuşi oaze de normalitate, uneori mai găsesc şi locuitori care par normali, nu sunt nici isterizaţi de griji existenţiale, nici panicaţi de pornirea de a pleca în bejenie, unde-or vedea cu ochii.

Sigur că trebuie ceva fler şi destulă răbdare ca să cauţi şi chiar să găseşti urmele uşoare de normalitate la Iaşi, să te încăpăţânezi să vezi jumătatea plină a paharului gol şi locurile în care mâna omului nu a pus niciodată piciorul.

Venerabila Universitate, Grădina Botanică, liniştea reculegerii pioase din cimitirul Eternitatea, mânăstirea Frumoasa, panorama generoasă de la motelul Bucium, solemnitatea uşor histrionică a Teatrului Naţional, toate acestea şi multe altele sunt locuri şi spaţii de spiritualitate pe care ar trebui să le cunoască şi împărtăşească orice român conştient de propria sa identitate. Sigur că, în realitate, puţini sunt cei care poposesc aici ca turişti; pur şi simplu, majoritatea vin, dacă vin, cu treburi, la vreun simpozion, congres, târg, ori de ziua cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, dar majoritatea descoperă, în pofida vremurile potrivnice, un oraş frumos, civilizat, cu oameni la fel de frumoşi şi deştepţi, primitori şi amabili, cuminţi cum s-ar spune uşor arhaic.

Nu o dată, mă simt destul de jignit atunci când până şi prezentatoarele prognozei meteo se chinuie să ne sluţească limba română, conferindu-i un accent mai basarabean, care nu este moldovenesc, la fel cum nu pot uita jena unui fost primar care a primit ca şi cadou de la o vedetă, realizator de emisiune de divertisment de un oarecare succes tv, un colac de sârmă, acelaşi primar care a rămas celebru pentru performanţa de a merge cu bicicleta pe scena naţio